Şedinţele decisive la PSD: după Rafila şi Cercel, urmează noi surprize pe liste
Şedinţele decisive la PSD: după Rafila şi Cercel, urmează noi surprize pe liste
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConducerea restrânsă a PSD s-a reunit luni, 19 octombrie, într-o şedinţă la sediul partidului, de la ora 10.00. Biroul Permanent Naţional al PSD urmează să discute ultimele retuşuri la listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, scrie stiripesuse.ro
După şedinţa de luni, social-democraţii urmează să valideze oficial listele de candidaţi, marţi, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional (fostul CExN).
Potrivit unor surse din PSD, după "achiziţiile" din ultima perioadă (Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel, candidaţi în Bucureşti), pe listele de candidaţi ar putea apărea şi alte nume-surpriză.
Dată ca sigură este candidatura lui Dumitru Coarnă, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, pe listele de la Călăraşi. Alte nume vehiculate, fără a exista o certitudine în acest sens, sunt Simona Maya Teodoroiu, fost judecător CCR, şi Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Alte surprize ar putea veni de la numele lipsă de pe liste sau de pe locurile eligibile, lideri parlamentari din ultimii patru ani sau lideri locali care au mai prins mandate de aleşi locali putând să rămână în afara "jocului" la alegerile parlamentare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.7° Constanța 














