Șefii Televiziunii Române și ai Radio România trebuie să plece. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial
Șefii Televiziunii Române și ai Radio România trebuie să plece. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMotivările celor două decizii prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională desemnarea majorității politice din Consiliile de Administrație ale TVR și Radio România, la peste patru luni de la pronunțare, au fost publicate în Monitorul Oficial. Astfel, Adriana Săftoiu și Robert Schwartz își pierd funcțiile.
Este vorba despre Decizia nr. 394 din 29 aprilie 2026, referitoare la Hotărârea Parlamentului nr. 45/2025 privind CA al Societății Române de Televiziune, și Decizia nr. 395 din aceeași zi, referitoare la Hotărârea Parlamentului nr. 46/2025 privind CA al Societății Române de Radiodifuziune.
La 3 septembrie au trecut 127 de zile de la pronunțarea celor două soluții. Legea nr. 47/1992 stabilește că termenul pentru redactarea unei decizii CCR este de cel mult 30 de zile de la pronunțare, ceea ce înseamnă că termenul s-a împlinit la 29 mai. Au trecut, astfel, încă 97 de zile după termenul legal de redactare.
Surpriza majoră din motivări: cade și Adriana Săftoiu
Cea mai importantă informație din motivarea privind TVR apare la paragraful 63 și schimbă substanțial situația juridică discutată până acum.
CCR spune expres că, după publicarea deciziei: „actul de numire efectuat de Parlament potrivit art.19 alin.(7) din Legea nr.41/1994, în considerarea componenței Consiliului de administrație al SRTV astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea Parlamentului României nr.45/2025, își încetează efectele juridice”.
Curtea adaugă că Parlamentul va trebui să facă o nouă numire, dintre persoanele care vor alcătui noua componență a CA.
Hotărârea CCR publicată în Monitorul Oficial
Referirea este fără echivoc la numirea președintelui Consiliului de Administrație, realizată în baza art. 19 alin. (7) din Legea nr. 41/1994. Președintele CA este, potrivit aceleiași legi, directorul general al societății. Adriana Săftoiu a fost numită de Parlament în această funcție la 26 noiembrie 2025, cu 230 de voturi pentru și unul împotrivă.
Prin urmare, astăzi actul parlamentar prin care Adriana Săftoiu a fost instalată la conducerea TVR își încetează efectele juridice.
Aceasta este o consecință mult mai severă decât cea care putea fi dedusă din simplul dispozitiv anunțat în aprilie.
Săftoiu nu face parte ea însăși dintre cei opt membri ai CA desemnați de grupurile parlamentare, ea a intrat în consiliu ca reprezentantă a Guvernului. Cu toate acestea, CCR consideră că numirea sa ca președinte-director general este atât de strâns legată de componența neconstituțională a CA încât actul subsecvent trebuie să înceteze odată cu publicarea deciziei.
Cu alte cuvinte, CCR nu aplică retroactiv neconstituționalitatea asupra voturilor date până acum de CA, dar nici nu permite ca șeful ales în baza acelei configurații să-și continue mandatul de patru ani după publicare.
Aceeași lovitură pentru Robert Schwartz la Radio România
Formularea este reprodusă aproape identic în Decizia nr. 395 privind Radio România. CCR stabilește că actul de numire realizat de Parlament în baza art. 19 alin. (7), „în considerarea componenței Consiliului de administrație al SRR” stabilite prin HP nr. 46/2025, „își încetează efectele juridice la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial”.
Și aici Parlamentul este obligat să facă o nouă numire, dintre membrii noii componențe a CA. În acest caz este vorba despre Robert Cristian Schwartz, validat de Parlament în 26 noiembrie 2025 cu 241 de voturi pentru și două împotrivă.
Situația lui Schwartz este chiar mai directă decât cea a Adrianei Săftoiu, el fiind și unul dintre reprezentanții USR aflați între cei opt membri politici ai CA a căror desemnare a fost declarată neconstituțională.
Prin urmare, după publicarea Deciziei nr. 395, Schwartz pierde atât temeiul calității sale de membru al CA în actuala configurație, cât și efectele actului parlamentar prin care a fost numit președinte-director general, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.4° Constanța 















