REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
14.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

SEMNAL DE ALARMĂ privind DEȘEURILE MARINE! 2018, anul cu plajele cele mai murdare!

SEMNAL DE ALARMĂ privind DEȘEURILE MARINE! 2018, anul cu plajele cele mai murdare!

Replica API 5 martie 2019 | 00:00 471

Marți, 5 martie a.c., are loc workshop-ul dedicat deșeurilor marine din cadrul proiectului ”Îmbunătățirea accesului public la datele de monitorizare privind deșeurile marine în vederea reducerii poluării marine în bazinul Mării Negre”, desfășurat de ONG Mare Nostru. La eveniment vor participa peste 20 de reprezentanți ai diferitelor instituții abilitate să ia măsuri în această problemă.

Problema deșeurilor marine este una dintre cele mai importante probleme existente atât la nivel european, cât și la nivel mondial. Anual, organizațiile de mediu, dar și instituțiile abilitate lansează semnale de alarmă, prin care solicită constant elaborarea unor planuri de măsuri eficiente pentru a reduce cantitatea de deșeuri marine, care crește exponențial cu fiecare lună.

Deșeurile marine sunt rezultatul activității umane asupra ecosistemului marin. În această categorie intră materiale de construcție, o gamă foarte variată de obiecte din plastic și derivați din plastic (PET-uri, paie, pahare, pungi, samd), bucăți de sticlă și ceramică, mucuri de țigară. Există aproape 157 de tipuri diferite de deșeuri marine, potrivit Metodologiei Europene de Monitorizare, implementată în 2014.

La nivelul României, ONG Mare Nostrum face din 2009 monitorizări ale plajelor, eliminând până acum peste 100.000 de deșeuri. Din 2014, odată cu implementarea Metologiei Europene, acțiunile de monitorizări ale plajelor se desfășoară prin respectarea unor parametri clari și obligatorii: opt secțiuni de plajă/sectoare monitorizate: Constanța, Năvodari, Corbu, Saturn, Costinești, Vama Veche, Eforie, Mamaia Nord; două monitorizări pe an, la începutul și sfârșitul sezonului turistic; 157 tipuri de deșeuri inventariate pe tabele special, iar TOATE deșeurile inventariate sunt eliminate de pe plajă și puse în containere special de colectare.

Din 2014 până în 2018, au fost eliminate peste 100.000 deșeuri în cele opt porțiuni reprezentative pentru monitorizări. Cele mai importante cifre pot fi găsite mai jos:

APRILIE 2015- 2019 elemente, APRILIE 2016- 3885 elemente, OCTOMBRIE 2016- 27.175 elemente, OCTOMBRIE 2017- 18.429 elemente, APRILIE 2018- 12.278 elemente, SEPTEMBRIE 2018- 24.101 elemente.

Cel mai murdar an a fost 2018 cu 36 379 elemente identificate și eliminate, fiind urmat de 2016 cu 31 060 elemente identificate pe cele 8 porțiuni de plajă.

Despre această situație, directorul executiv al ONG Mare Nostrum, Mihaela Cândea , declară: ” Cât de siguri mai putem fi siguri că hrana pe care ne-o luăm din mare este naturală și sănătoasă? Din păcate, deșeurile marine sunt mai multe ca cele pe care le vedem cu ochiul liber. Plasticul, de exemplu, se fragmentează în particule microscopice care sunt ingerate de pești și alte viețuitoare. Aceste particule nu sunt însă metabolizate și rămân blocate în carnea și organele acestora, afectându-le metabolismul și riscând să ajungă tot la noi în farfurie. Aceasta este doar una din problemele pe care le vom discuta și la care vom încerca să găsim soluții la workshop-ul din 5 martie. ”

Cel mai des întâlnit tip de deșeu este mucul de țigară, iar aici cifrele vorbesc de la sine: 44 992 mucuri de țigară în total, dintre care 9.213 doar pe sectorul de plajă din Constanța.

Odată lăsate pe nisip, oricare dintre cele 157 tipuri de deșeuri elimină substanțe toxice pentru organismul uman și sufocă atât animalele marine, cât și ecosistemul, creând mari dezechilibre. Pentru a da un exemplu, un copil care se joacă în nisip lângă o porțiune poluată cu mucuri de țigară poate dezvolta diferite afecțiuni: intoxicații, probleme ale epidermei. Dincolo de acest aspect, o mare parte din deșeuri ajung în apă, unde sunt înghițite de viețuitoarele marine, acest lucru ducând la moartea lor. Mai mult, viețuitoarele pot muri sufocate sau prinse în deșeuri tip fire de plastic, resturi de plase, samd.

O posibilă soluție este workshop-ul dedicat deșeurilor marine din cadrul proiectului ”Îmbunătățirea accesului public la datele de monitorizare privind deșeurile marine în vederea reducerii poluării marine în bazinul Mării Negre”, ce va avea lor pe 5 Martie 2019, orele 10:00 – 16:00, la Hotel Ibis, Constanța. La acest eveniment vor participa peste 20 de reprezentanți ai diferitelor instituții abilitate să ia măsuri în această problemă.

În cadrul workshop-ului, vor fi discutate aspecte legate de: cât de disponibile sunt datele referitoare la deșeurile marine, care sunt instituțiile ce dețin și colectează asemenea date, ce măsuri de managementul deșeurilor au fost implementate, modalități de reducere a deșeurilor marine pe litoralul românesc

În cea de a doua zi a workshopului, 6 Martie 2019, orele 10:00 – 16:00, la Hotel Ibis, Constanța, împreună cu peste 20 de cadre didactice vom discuta despre ce ar trebui să conțină și să furnizeze portalul interactiv ce va fi realizat în cadrul proiectului, care va conține date cu privire la starea de mediu a Mării Negre, dar și despre modul în care elevii pot învăță în școală despre deșeurile marine și modalitățile de prevenire a apariției acestora.

Workshop-ul este organizat în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea accesului public la datele de monitorizare privind deșeurile marine în vederea reducerii poluării marine în bazinul Mării Negre”, finanțat prin Programul Operațional Black Sea Basin 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este de a promova o integrare transfrontalieră mai puternică a informațiilor, cunoștințelor și expertizei în domeniul monitorizării mediului și a problemelor deșeurilor marine în bazinul Mării Negre.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Jos robert serban primar doar pentru interlopi lui hruscoveanu bancata avatafafelei ciscavsi restul sagetilor vasadi dilimache
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272