rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 4 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

De azi în două săptămâni ar urma să avem un nou Cabinet

Senatorul ALDE Ion Popa: După calculele mele, Guvernul va fi învestit de la prima tentativă

În cursul zilei de luni, 21 octombrie, va avea loc o nouă întâlnire PNL cu reprezentanţii partidelor care au susţinut moţiunea de cenzură, în cadrul căreia va fi prezentată o formulă de negociere, rezultată din discuţiile de până în prezent, pe care să o agreeze cu toţii, aşa încât, joi sau vineri, Ludovic Orban să poată prezenta lista cu membrii noului Cabinet plus programul de guvernare.

Reprezentanţii ALDE susţin că există două variante, din punctul lor de vedere: ori Guvern monocolor, având în vedere că PNL a fost cel care a iniţiat moţiunea care a dus la căderea Guvernului Dăncilă şi este şi cel mai mare partid de opoziţie, ori Guvern care să includă toate partidele care au susţinut moţiunea. „Dar, pentru ALDE nu este bine acum să intre din nou la guvernare. Noi doar ce am ieşit”, spune senatorul ALDE Ion Popa, care apreciază că prima variantă, cu PNL care îşi asumă guvernarea, este cea mai bună. „Luni avem din nou o întâlnire cu PNL, iar joi sau vineri Orban va depune lista de propuneri pentru noul guvern, care va avea, din câte ştiu, 16 ministere – unele dintre cele existente acum se comasează, ca de exemplu Transporturile cu Comunicaţiile, Economia cu Energia, Mediul cu Apele şi Păduri –, şi programul de guvernare. Se depun la birourile reunite şi se stabileşpte calendarul audierilor pentru viitorii miniştri, apoi urmează votul de învestitură. Conform calendarului firesc, de azi în două săptămâni se va întâmpla acest lucru”, a mai precizat Ion Popa.

Dar, există varianta ca învestirea Guvernului să nu aibă loc de la prima tentativă, iar asta pentru că social-democraţii au anunţat că nu vor participa. Absenţa parlamentarilor PSD ar duce la o lipsă a cvorumului. „Dacă PSD nu vine şi nu este asigurat cvorumul, nu cred că este bine pentru acest partid. Se vor isca din nou discuţii cu privire la blocajul generat de PSD. Prin urmare, după calculele mele, Guvernul va fi învestit de la prima tentativă. Dacă, totuşi, PSD absentează, se poate convoca rapid o a doua şedinţă”, a mai precizat Popa.

Revenind la negocierile pe care şi ALDE le-a purtat cu PNL, în vederea acordării sprijinului pentru noul Guvern, Ion Popa a declarat că între condiţiile discutate se numără: legislaţia în domeniul Justiţiei să fie dezbătută în Parlament, adică să nu fie folosite Ordonanţe de Guvern în acest domeniu; susţinerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

A.C.

sâmbătă, 19 octombrie 20191366
Comentarii

05Horia(20 oct 02:29)
Tu cine plm mai esti bai popa.Alt bucurestean venit sef la constanta
09Sutan(19 oct 14:06)
Cred ca vorbeste in calitate de popa.
17tradatori(19 oct 11:36)
Dupa ce ca PSD l-a salvat de DNA, tariceanu face, acum, pe desteptul. Alt tradator. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.
09............(19 oct 06:11)
alde , un kkt ieftin atarnache de ani buni . A venit vremea sa dispareti definitiv ba javre ordinare! Ajunge cu atarnatorii futu.va.n gura de gunoaie si de hoti ordinari !
010Carl(18 oct 23:40)
A calculat el... ALDE numai calcule face, ca de facut ceva pentru cei care i-au tot votat ca prostii, nimic. Niste vorbitori care n-au intentia de a face ceva in afara de functii platite fara rezultate economice . Rezultatele lor sunt insolventele, salariile si persoanele nepotrivite sa conduca lucruri prea importante pentru competenta lor.
55Unu(18 oct 16:59)
Eu cred ca nu trece pt ca Dragnea nu vrea sa treaca. Doar daca il voteaza noaptea ca hotii. Si daca Portocala si Lucica vin inapoi in procuratura
411Coco(18 oct 16:46)
Bah cum o dai tot PSD e de vina!? Adica daca cei care au dat jos guvernul nu reusesc sa faca cvorum pentru investirea guvernului lor, sunt de vina ceilalti!? Pe bune? IPOCRITILOR! Demonstrati bah hahalerelor caaveti majoritate, pt ca doar o majoritate poate propune un premier. Altfel nu! Si daca nu aveti majoritate atunci trebuie sa se constituie alta!
110Gelu(18 oct 16:40)
Alde-mari c....e.
mai mult...Replica
4 iun 13:49ReplicaVIDEO! SCANDALAGIU, URMĂRIT cu FOCURI de ARMĂ pe străzile din Constanța!

O patrulă mixtă din cadrul Poliției orașului Ovidiu și Poliției Locale Ovidiu, în cursul zilei de miercuri, 4...434

4 iun 13:26ReplicaVIDEO! DEZASTRU la Autoservirea Bosfor! A fost ÎNCHISĂ de OPC1052
4 iun 12:25ReplicaVIDEO! ȘICANARE în trafic și AMENINȚARE cu un CUȚIT la vedere!887
4 iun 00:24ReplicaRÂD și CURCILE: Ca să ajungi să PESCUIEȘTI, trebuie să te POCĂIEȘTI

Potrivit ordinului Ministerului Agriculturii, publicat marţi, 2 iunie, în Monitorul Oficial, pasionaţii de pescuit...3526

4 iun 23:21ReplicaCLUBUL de FIȚE Princess din MAMAIA oferă SALARII de BODEGĂ3505
4 iun 23:17ReplicaHULIGANUL care AMENINȚA polițiștii cu pistolul are antecedente penale GRELE2380
4 iun 00:00ReplicaJALE: 20% din restaurante nu vor mai deschide niciodată

Circa 5.000 de restaurante din întreaga ţară nu se vor putea redeschide în perioada următoare, reprezentând...2035

4 iun 00:00ReplicaAdam de la White Beach are interdicție să construiască în Mamaia1297
4 iun 00:00ReplicaGrădina de Vară din Mangalia, polul distracției estivale a anilor `60660
4 iun 00:00ReplicaFăgădău a revenit la sentimente mai bune cu Teatrul de Stat

La finele lunii aprilie a anului în curs, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a semnat un contract de...653

4 iun 00:00ReplicaLa Profi, metoda 'ȘMEN' revine în prim-plan!2348
4 iun 00:00ReplicaUniversitatea Ovidius, undă verde pentru construirea unei Săli de Sport Polivalente638
Vremea
20.6°19.3° - 20.6° joi, 4 iunie 2020
ConstanțaUmiditate: 55%
Vânt: 6.12 m/s
Presiune: 1009 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
4 iun 00:00SportAnamaria Prodan a preluat jumătate din FC Hermannstadt. Ce sumă a plătit soția lui Reghecampf

Anamaria Prodan (47 de ani) o va conduce pe FC Hermannstadt, echipă aflată pe locul nouă în play-out. Sibienii au...782

4 iun 00:00SportHagi este încrezător că Ianis îl va depăși ca fotbalist

Gheorghe Hagi (55 de ani) este încrezător că fiul său, Ianis Hagi (21 de ani), poate ajunge un fotbalist mai mare...313

4 iun 00:00SportViitorul Constanța și Universitatea Craiova vor juca două meciuri în aceeași zi

Universitatea Craiova si Viitorul Constanta vor juca doua meciuri amicale in aceeasi zi. Oltenii si-au programat doua...359

4 iun 00:00SportBulgarii ne-au pus gând rău și ne amenință că vor merge la EURO!

Toată lumea visează sa joace la Euro! Romania e pregatita de Euro. Stadioanele sunt gata in toamna, iar calea ferata...323

Local
4 iun 22:28LocalA început asfaltarea străzilor din stațiunea Neptun-Olimp, cu fonduri UE

În stațiunea Neptun, a început asfaltarea străzilor, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, care prevede...730

4 iun 20:58LocalActivități preventive, desfășurate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 3, au...578

4 iun 20:57LocalFără permis, în trafic. S-a ales cu dosar penal

608

4 iun 20:59LocalAutoturism cuprins de flăcări, în Ovidiu

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri, 3 iunie a.c., la ieșire din localitatea...680

4 iun 22:27LocalALOCAȚIILE se MAJOREAZĂ

A trecut de Parlament proiectul de lege privind dublarea alocațiilor, după ce Orban a amânat mărirea pentru luna...2147

4 iun 22:27LocalCOVID-19: Niciun caz nou de infectare la Constanța

Până miercuri, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul...816

4 iun 22:28LocalSunteți în căutarea unui apartament? La Solid House ”plouă” cu CADOURI!

Societatea Solid House din Constanţa este exemplul clar că, dacă vrei să reuşeşti pe piaţă, poţi să faci...1059

4 iun 20:57LocalPieton lovit de mașină în Cernavodă

Militarii ISU “Dobrogea” au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, pe strada Salciei, din...612

4 iun 17:04LocalAtenție, șoferi! Trafic restricționat total pe un tronson al străzii I.G. Duca

492

Politică
4 iun 00:00PoliticăMoţiune simplă: Ministrul Ion Ştefan, acuzat de fals în acte publice

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, este acuzat, în moţiunea simplă depusă...267

4 iun 00:00PoliticăSenat: OUG privind evaluarea pentru restituire a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist, respinsă

Senatul a respins, miercuri, în şedinţa de plen, OUG 72/2020 referitoare la evaluarea imobilelor preluate abuziv de...243

4 iun 00:00PoliticăDeputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD

Deputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD, a anunţat, miercuri, deputatul Varujan Vosganian în plenul...293

4 iun 00:00PoliticăSenat: Amenzi sau închisoare pentru cei care fură lemne sau puieţi din pădure

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect legislativ care prevede sancţiuni diferite - de la amenzi până la pedepse...243

4 iun 00:00PoliticăCameră: Nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei de persoană

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care...277

4 iun 00:00PoliticăProiectul care reglementează stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare salarială, adoptat

280

Interviuri
21 mai 00:06InterviuriINTERVIU SENZAȚIONAL cu RAREȘ BOGDAN! PSD este respins de electorat pentru că iese cu aceleași fețe compromise. VIDEO

Starea de urgență a trecut, însă în urma ei au rămas anumite întâmplări care merită dezbătute alături de...8340

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...4568

16 mai 00:50InterviuriEugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

3887

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3499

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...4316

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3097

Monden
4 iun 00:00MondenStarurile de la Hollywood au ieșit în stradă să protesteze pentru drepturile afro-americanilor

Ben Affleck, Jamie Foxx, Cara Delevingne sau Ireland Baldwin sunt câteva dintre celebritățile care au manifestat...267

4 iun 00:00MondenCe mănâncă Naomi Campbell de arată așa de bine la 50 de ani? Bucătarul personal îi dezvăluie secretele

Naomi Campbell a împlinit vârsta de 50 pe data de 22 mai și a dat o super-petrecere într-un club don Londra, chiar...355

4 iun 00:00MondenCare este averea incredibilă pe care o au cei doi prinţi, Harry şi William, împreună cu soţiile lor

290

4 iun 00:00MondenCe pensie are Al Bano, după o carieră de succes. Artistul nu mai face faţă cheltuielilor, în lipsa concertelor!

Legendarul cântăreţ italian şi-a declarat deschis pensia pe care o primeşte, explicând că perioada de criză...358

4 iun 00:00MondenJulia Roberts şochează cu noua imagine, dar şi cu masca din dotare

În plină pandemie, Julia Roberts a descoperit un mod inedit de a ţine coronavirusul la distanţă. Actriţa...395

4 iun 00:00MondenJay-Z a cumpărat o pagină întreagă de publicitate în mai multe ziare americane pentru a îl omagia pe George Floyd

220

Mapamond
4 iun 00:00MapamondSUA: Mama fetiţei lui George Floyd spune că vrea „să se facă dreptate pentru el“

Roxie Washington, mama fiicei în vârstă de şase ani a lui George Floyd, Gianna, a declarat că vrea "să se facă...222

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: 342 noi cazuri de infectare şi 29 de decese în Germania

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate a crescut cu 342 în ultimele 24 de ore în Germania, astfel că bilanţul...195

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Aplicaţia 'Immuni', descărcată de 500.000 de persoane în 24 de ore, un record în Italia

215

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Un studiu a descoperit anticorpi la 5,5% dintre donatorii de sânge din Olanda

Un studiu realizat pe donatori de sânge din Olanda a descoperit că aproximativ 5,5% dintre ei au dezvoltat anticorpi...198

4 iun 00:00MapamondLideri religioşi americani critică demersul preşedintelui Trump de a se fotografia cu o Biblie în mână

Mai mulţi lideri religioşi americani au denunţat marţi violenţa poliţiştilor din Washington şi au criticat aspru...224

4 iun 00:00MapamondFranţa: Incidente la Paris în marja manifestaţiei împotriva violenţelor poliţiei

199

Sănătate
4 iun 17:56SănătateSiropul de ridiche neagră, antitusiv natural

Ridichea neagră (Raphanus sativus), cunoscută și sub denumirea de ridichea de grădină, este o plantă folosită din...245

4 iun 17:47SănătateStudiu: Somnul neregulat crește riscul apariției bolilor de inimă la vârstnici

Un tipar neregulat al somnului poate fi factor de risc pentru bolile cardiovasculare, independent de factorii de risc...229

4 iun 00:00SănătateAstmul la menopauză: de ce debutează tardiv și cum îl recunoști

221

4 iun 00:00SănătateMenoragia: cauze, simptome și tratament

Menoragia este termenul medical folosit pentru a descrie un ciclu menstrual abundent sau prelungit. Femeile afectate de...210

4 iun 00:00SănătateSindromul boreout: cum ne afectează atât fizic, cât și psihic

Sindromul boreout este opusul sindromului burnout și îi afectează pe cei care nu simt că sunt solicitați suficient...219

4 iun 00:00SănătateSfaturi pentru un păr frumos și sănătos

224

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT