REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.5° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
16.5° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Simion: Cu siguranţă cei de la USR au sărit calul cu acuzaţiile de extremism; îi vom trimite în instanţă

Simion: Cu siguranţă cei de la USR au sărit calul cu acuzaţiile de extremism; îi vom trimite în instanţă

Replica API 31 martie 2021 | 00:00 1098

Alianţa pentru Unirea Românilor va acţiona Alianţa USR PLUS în instanţă pentru defăimare, a anunţat, marţi, liderul AUR, George Simion.

George Simion

"Ei sunt extremişti. (...) Cu siguranţă cei de la USR au sărit calul cu aceste acuzaţii şi îi vom trimite în instanţă şi pe domnul Alexandru Muraru. Pe motiv că ne-au făcut extremişti, defăimare", a afirmat Simion, la Parlament, scrie Agerpres.

Simion a precizat că membrii AUR îşi asumă să participe la proteste, alături de români, menţionând că nu formaţiunea pe care o conduce a organizat aceste proteste, ci "românii simpli".

"Avem o problemă cu modalitatea în care a fost administrată această criză, în care s-au furat banii din sănătate, după cum se fură de 31 de ani banii românilor. În primul rând, am o problemă cu guvernul, indiferent de ce culoare e. Românii sunt singurii care suferă din cauza unor măsuri aberante. (...)Au îndrăznit să ne facă extremişti, ei sunt extremiştii, că pun în pericol sănătatea românilor. Nu e vorba doar de sănătatea fizică şi de actuala pandemie, mai sunt şi alte boli şi mai avem şi sănătatea mintală, nimeni nu se preocupă de ea. Se închid sălile de sport, se închid locurile unde românii pot face activităţi fizice, se închid şcolile şi românii nu au cu cine să îşi lase copiii", a afirmat Simion.

El a mai spus că vinovaţii de violenţă de la aceste proteste trebuie traşi la răspundere, adăugând că membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara în funcţie de decizia proprie.

"Am participat, în continuare membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara, în funcţie de decizia proprie, este opţiunea de a lupta pentru libertate. Noi ne-am asumat să fim alături de români la aceste proteste nu organizăm, dar participăm. (...) Românii sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă, este protestul lor, este protestul românilor simpli", a adăugat Simion.

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat, marţi, că Guvernul respectă dreptul cetăţenilor de a protesta, dar are şi va avea în continuare "toleranţă zero" faţă de manifestările "huliganice, extremiste, fasciste" ale unora dintre protestatari.

Şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet, a declarat că 188 de persoane au fost conduse la secţii de Poliţie în urma protestului de luni seara din Bucureşti, organizat faţă de restricţiile anti-COVID-19.

De asemenea, Directorul general al Jandarmeriei Capitalei, Ionel-Cătălin Stegăroiu, a precizat că 12 jandarmi au fost răniţi, trei dintre aceştia mergând la spital.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Forzza AUR! Singurii politicieni crestini, unionisti si pro romani!!!
3
0
O sa ii pupi in cur prostule!
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212