REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
19.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Smiley a renunțat la plete în scop caritabil

Smiley a renunțat la plete în scop caritabil

Replica API 19 iunie 2022 | 00:00 1556

Smiley, în vârstă de 38 de ani, a decis să facă un gest caritabil și i-a îndemnat pe toți admiratorii săi să îi urmeze exemplul. Artistul s-a tuns și și-a donat părul pacienților oncologici care au nevoie de peruci.

Smiley a documentat întreaga procedură pe contul personal de Instagram. El a distribuit cu o zi înainte de a se tunde un mesaj prin care i-a îndemnat pe fani să-i urmeze exemplul și a subliniat cât de necesar este ca pacienții diagnosticați cu cancer să nu se simtă singuri în lupta cu această boală perfidă.

„18.06.2022. Scrijelesc și eu, pe peretele asta de aici, data de mâine, să rămână scris: Mâine mă tund! Freza nouă, look nou, laude din stânga și din dreapta (sper), dar cel mai important este că părul ăsta al meu, care a fost subiect de discuție atâția ani, este acum și de folos. Îl donez către @fundatia_renasterea pentru realizarea de peruci pentru pacienții oncologici. Le mulțumesc că au dat sens și valoare părului meu. Dacă aveți cum și decideți să vă tundeți, donați-vă părul în campania #bravecut a Fundației Renașterea. Sau DONAȚI bani în conturile lor, fac atât de mult bine pentru mii de persoane pândite de un mare rău. Fiți buni! Tunși, netunși, sufletul contează și poate face lumea mai bună! Hai și!" , a fost mesajul scris de Smiley, înainte de a se tunde.

Ziua următoare, adică sâmbătă, 18 iunie, Smiley și-a îndeplinit promisiunea și a trecut pragul frizerului, iar schimbarea de look prin care a trecut a fost una radicală. Solistul a renunțat la pletele dese și s-a tuns scurt, modern. A făcut un bine celor aflați în suferință și, de ce să nu recunoaștem, transformarea i se potrivește mănușă, Smiley părând mai tânăr cu ani buni!

Smiley profită adesea de statutul pe care îl are și de faptul că pagina sa de Instagram este urmărită de peste două milioane de oameni pentru a lansa apeluri la solidaritate și caritate, scrie click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Articole cu toti cipanii,romanii si taganii
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272