REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Stelian ION, ieșire fără PRECEDENT împotriva JUDECĂTORILOR Curții Constituționale

Stelian ION, ieșire fără PRECEDENT împotriva JUDECĂTORILOR Curții Constituționale

Replica API 28 decembrie 2021 | 12:38 2168

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a transmis, luni seară, că nu vor întârzia să apară afecte după ce Curtea Constituţională a afirmat că, pentru a pune în aplicare decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la supremaţia dreptului european, este nevoie de modificarea Constituţiei.”Nu doar o sfidare faţă de instanţa europeană, ci un dispreţ total faţă de soarta ţării”, a transmis fostul ministru, explicând că, astfel, ”preşedintele CCR, Valer Dorneanu, îşi apără deciziile cu încărcătură politică pe care le-a girat”.

Stelian Ion

”Efectele declaraţiei Curţii Constituţionale privind decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în chestiunea supremaţiei dreptului european nu vor întârzia să apară. Declaraţia CCR este nu doar o sfidare faţă de instanţa europeană, ci un dispreţ total faţă de soarta ţării. Chiar şi în prezent, Constituţia României stabileşte că «prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne»”, a scris, luni seară, pe Facebook, Stelian Ion, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit acestuia, CCR, prin interpretarea că ar fi nevoie de modificarea Constituţiei pentru a aplica decizia CJUE, potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european, ”rămâne o instituţie retrogradă, iar preşedintele Valer Dorneanu ne arată că poartă încă hainele comuniste şi năravurile căpătate în PDSR/PSD”.

”Preşedintele Curţii Constituţionale îşi apără astfel deciziile controversate pe care le-a girat, cu încărcătură politică, şi care acum vor putea fi ignorate de judecătorii români cu respect faţă de lege şi Constituţie. Drumul pe care fostul politician PSD a aşezat Curtea Constituţională este periculos pentru poziţia României în interiorul Uniunii Europene”, susţine Stelian Ion.

Acesta consideră că decizia CJUE trebuie respectată, fără întârziere.

”Dacă nu sunt făcute rapid corecturile legislative, declanşarea procedurii de infringement va deveni realitate în scurt timp”, a mai scris Stelian Ion.

Curtea Constituţională a României (CCR) afirmă că decizia CJUE referitoare la faptul că judecătorii nu pot fi cercetaţi disciplinar pentru sentinţe care nu respectă decizii ale CCR, dacă acestea contravin dreptului UE, nu produce efecte în mod practic decât după revizuirea Constituţiei în vigoare, "care, însă, nu se poate face de drept".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai sTELICA IA DETALIAZA DUMNEATA MAI DEGRABA CUM II CU GARSONIERA LUATA CU AJUTORU LU MAMI.LASA ACU ESTI PA SI AI SA FI ASA SI IN VIITOR.INCHEI URINDUTI UN CALDUROS ALUPIGUS TU SI MAMI.
2
0
sane Nkkm pe tine si pe tot neamul tau... sa ne sui chilotii...fraierica maimutica handicapante
4
0
ce au sarit pezedeii sa-si apere jegul de dorneanu comunistul imputit
5
9
Dar de ce e rau sa avem si noi un cuv de spus in fara ue? Ma re in mortii ma-ti de la bar impu tit ce esti si tu si ma-ta aia cheala
12
13
Asta nu este ficioru cipan care luatera ANL de la primaria lui Mazare?
32
8
Ce mizerie de om !
35
10
ce mweee de poponar are pedofilu asta!!!!
34
14

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272