Tânăr agresat și tâlhărit de doi amici, la Constanța!
Tânăr agresat și tâlhărit de doi amici, la Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală au depistat doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 22 de ani, bănuiți de comiterea faptei, fiind vorba despre Florian Ciprian Știrbat și George Zimiceanu. Astfel, la data de 6 mai a.c., persoanele în cauză ar fi deposedat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, de 100 de lei, acesta aflându-se la locuința unuia din tineri, din localitatea Lazu, județul Constanța.
Mai exact, cei trei tineri au consumat împreună băuturi alcoolice la domiciliul lui Știrbat (acolo unde locuiește fără forme legale – n.r.), după care, alături de Zimiceanu au tăbărât pe al treilea, pe care l-au agresat și i-au furat banii. Victima a avut nevoie de 2 – 3 zile de îngrijiri medicale. Polițiștii constănțeni i-au reținut inițial pe tineri, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, introducându-i în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 8 mai a.c., Judecătoria Constanța a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News