REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
12.7° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

Tătaru: Suntem spre vârful pandemiei; depinde de noi dacă rămânem unde suntem acum

Tătaru: Suntem spre vârful pandemiei; depinde de noi dacă rămânem unde suntem acum

Replica API 23 aprilie 2020 | 00:00 915

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Deva, că ne apropiem de un vârf al pandemiei de COVID-19, însă a precizat că depinde numai de atitudinea oamenilor dacă acesta va veni mai devreme sau mai târziu, iar numărul de cazuri va rămâne la un nivel de 10.000-12.000 sau va creşte spre 15.000.

Tătaru: Suntem spre vârful pandemiei; depinde de noi dacă rămânem unde suntem acum

Nelu Tătaru

"Suntem înspre vârful pantei, spun eu. Rămâne să ţină doar de noi dacă atingem acest vârf mai devreme sau mai târziu şi dacă rămânem la 10.000-12.000 de cazuri, cât suntem acum, sau vom merge spre 15.000 sau mai mult", a spus Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, el a menţionat că este posibil ca spitalele să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar partea de ordonator de credite să revină autorităţilor judeţene sau locale.

"Noi, ca minister, am luat în coordonare toate spitalele din România. Subordonarea rămâne, în continuare, ca şi ordonator de credite, către consiliile locale sau consiliile judeţene. (...) Ne gândim ca partea de coordonare să poată rămâne la Ministerul Sănătăţii. Subordonarea să rămână la autorităţile locale sau judeţene, dar coordonarea, ne gândim să o luăm la nivelul Ministerului Sănătăţii", a afirmat ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vizitat joi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde s-a întâlnit cu managementul militar al unităţii şi cu cadrele medicale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
prelungita starea de urgenta pana la 15 iunie!
0
1
Cum adica 'sa ramanem unde suntem acum' ?!? Nebunaticule, iti place in lumina reflectoarelor, te cred. Dar ideea e sa dispara panaramdemia nu sa ramanem unde suntem acum.
2
0
in noiembrie tot in varful pandemiei o sa fim tatarica
2
0
Iar tu ai atins varful slugarniciei si josniciei! Rusine! Te-ai achitat exemplar fata de cei care au facut dintr-un ilustru necunoscut un ilustru lingusitor. De te fabula narratur. Cat de jalnici devin unii, cat de urat put aceia! Ca o gura de canal... Mi-e sila...
5
2
MOTODEBILII MINTAL CEA MAI HANDICAPATA SPECIE DE OLIGOFRENI DESCREIERATI SELECTIA NATURALA SA-SI FACA TREABA CA PULITIA DOARME SI AMENDEAZA MOSII SI BABE
2
2
domnul Tataru un adevarat om de actiune in campul tactic
6
4
hashtag activist utc, hashtag securist, hashtag sase case, hashtag svaighofar, hashtag premier grivco, hashtag la gunoi cu el
9
8