REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

TIR implicat într-un accident rutier pe podul de la Ovidiu

TIR implicat într-un accident rutier pe podul de la Ovidiu

Replica API 5 martie 2019 | 09:46 377

Un accident rutier a avut loc marți, 5 martie a.c., la ieșire de pe podul din localitatea Ovidiu, județul Constanța, pe fondul nesigurării la schimbarea benzilor de circulație.

Din primele date, două autoturisme și un tir au fost implicate. În urma incidentului două persoane au fost rănite ușor.

La fața locului s-a deplasat un echipaj Saj B3 iar polițiștii rutieri au declanșat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut neferictul incident.

În urma coliziunii, una dintre mașini a intrat pe contrasens

Potrivit oamenilor legii, în jurul orei 07.40, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, a condus un autotractor cu semiremorcă pe DN2A, banda 2, dinspre DN22 către Ovidiu, iar după traversarea podului, pe fondul neasigurării la schimbarea benzii de circulaţie, de pe 2 pe 1, a acroşat în partea stângă-spate un autoturism marca Opel, condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, pe banda 1, în acelaşi sens de mers.

În urma impactului, autoturismul Opel a fost proiectat pe contrasens, fiind lovit de un alt autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui bărbat, de 36 de ani, pasager în al doilea auto si a unui tânăr, de 16 ani, pasager dreapta faţă în autoturismul Opel.

L.M., L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vai de pula voastra soferi profesionisti...Soferi Constanta-Tulcea si retur Il tot scoate-ti pe carmolist nevinovat...ce cauta manca-mi-ai pula pe mijlocul drumului daca nu e vina lui ???!!!! Tu crezi ca esti doar tu sofer??? Stai linistit ca suntem mai multi aici... Eu personal nu dau rapanu' jos ca tine la o luna
0
0
Cacat basit cu pantaloni mulati si in vine sa se vada elasticu' la chilotii boss,glezne dezgolite si barba coafata,sa ne sugi pula,la toti soferii profesionisti!
3
7
Pentru un sofer de TIR, mars la scoala, analfabetule
8
4
Ba boule care il faci pe colegu neam de manivela colegu are km cu spatele cat no sa ai tu cu fata de ce crezi tu ca mergea pe banda 2 ptr ca pe banda 1 era unu care nu stie sa mearga cu masina decat duminica si atunci la gratar ati luat permisul cat b cu bani la arges si va dati cu parerea acea masina este tir nu turism idiotule care faci tu comparatii luateas in pula
4
9
Camionagii astia.....niste cretini.
12
9
Mai cacatule bolnav , facut conducator auto profesionist la fara frecventa , de disperati pt bani ce sunteti nu mai beliti ochii cand va mutati hoitul cu tot cu semiremorca si te-a facut mata pe banda a ll-a cand transpirti fier vechi sau oi moarte ! Neam de manivela care puti a motorina si iti fut altii nevasta cand pleci in cursa ! Jegosule !
18
4
Ba ca.cat cu ochi care comentezi aiurea. Habar nu ai ce insemna sa conduci un autocamion cand ai in jurul tau numai idioti care nici nu stiu bine sa mearga pe jos si se urca la volanul unei masini. Astia care au doar categoria B trebuie sa mearga doar in zilele de wekeend, atat.
6
23
Ciobanii astia cu permise de profesionisti nu au ce cauta pe strazi!! Sunt exagerat de prosti...se urca pe masini si nici nu isi dau seama Bai nene uita-te in toate partile cand schimbi directia de mers!!! Ca nu esti in cariera unde ai invatat sa pleci dupa loc
19
4

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272