rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 4 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Transportatorii se tem că măsurile din Pachetul de Mobilitate îi vor scoate de pe piaţa din Europa de Vest

Transportatorii rutieri din România se tem că măsurile din Pachetul de Mobilitate îi vor scoate de pe piaţa din Europa de Vest şi că măsurile reprezintă o strategie de preluare a celor mai bune companii din ţările de Est, a afirmat, vineri, secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu, prezent la o acţiune de protest în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene de la Bucureşti.

"E un dezastru (în cazul în care se votează aşa cum s-a stabilit în Comisii n.r.), pot să vă spun. Practic, vom fi scoşi de pe piaţa de transport din Europa de Vest. Acolo lucrează peste 60.000 de camioane din România. Practic, este contribuţia adusă de transporturile rutiere la exporturile de servicii din România. Avem o contribuţie de peste 5 miliarde de euro anual. Nu zicem noi,ci BNR-ul, prin datele publicate pentru anul 2017. Practic, se depăşeşte exportul de servicii din telecom şi alte servicii", a spus Radu Dinescu.

El a declarat că prin aceste măsuri vor creşte costurile de operare ale transportatorilor români şi, în plus, aceştia vor fi obligaţi să plătească nu numai salariul minim orar din ţările în care vor lucra aceste firme cu şoferii angajaţi, dar va trebui să le plătească şi în statele respective.

"Astăzi plătim valoarea minimă a salariului orar din Franţa când un şofer român merge în Franţa, dar plătim în România. În momentul în care vom plăti acolo şi pentru a opera eficient va trebui să îţi înregistrezi firma în Franţa sau în Germania pentru că, altfel, eşti obligat să vii cu camionul periodic acasă ca să fii eficient, ceea ce practic îţi anulează orice eficienţă", a explicat Radu Dinescu.

Reprezentantul UNTRR susţine că la mijloc se află o strategie prin care firmele din Europa de Est vor fi nevoite să se mute în ţări din Vest.

"Prin această măsură, cred că Europa de Vest gândeşte o strategie extraordinară pentru ea prin preluarea celor mai bune companii din ţările de Est. Companii din România cu capital românesc şi subsidiarele multinaţionalelor vor pleca acolo, pentru că de acolo obţin tarife mai bune. Se duc şi îşi angajează şoferii acolo, pot să opereze uşor în Europa de Vest oriunde. Se duc şi şoferii şi nevestele lor şi familiile care vor furniza servicii în aceste ţări cu populaţie îmbătrânită. Practic, ne iau şi cele mai bune business-uri şi cei mai buni şi cei mai activi oameni. Fac un import selectiv de forţă de muncă cu costuri zero faţă de imigranţii pe care i-au acceptat acum câţiva ani de zile", a susţinut Radu Dinescu.

În ceea ce priveşte acţiunea de protest, acesta a declarat că este una simbolică, în condiţiile în care Reprezentanţa din România a CE are un comportament similar cu cel al Comisiei de la Bruxelles.

"Vrem să depunem o hârtie. Am mai încercat, am mai avut proteste aici. Depunem un protest şi o scrisoare către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker", a declarat Radu Dinescu.

Reprezentantul UNTRR a afirmat că pe 10 ianuarie cele trei dosare au fost prezentate la Bruxelles, în Comisia de Transport, în vederea adoptării îmbunătăţirilor care se numesc compromisuri. Pentru dosarul care se referă la accesul la piaţa de transport marfă şi la profesia de transportator au fost acceptate îmbunătăţiri, dar pentru celelalte două dosare nu au fost acceptate.

Potrivit lui Dinescu, în prezent există o dezbatere cu privire la procedura ce va fi urmată pentru cele trei dosare. Acestea ar trebui să fie prezentate în plenul Parlamentului European în săptămâna 21-25 ianuarie.

"Sunt voci care spun că nu ar trebui să meargă, pentru că nu au fost aprobate compromisurile propuse şi, fiind un pachet, nu ar trebui să meargă niciunul. Alţii spun că va merge numai cel pentru care au fost aprobate compromisurile. În final, este foarte probabil să meargă toate trei la vot, pentru că pachetul conţine opt acte normative, nu doar trei, şi, încă o dată, ele au fost aprobate în luna iulie cu majoritate de voturi", a menţionat Dinescu.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a organizat vineri, în intervalul orar 8:30 - 10:30, un protest în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene de la Bucureşti pentru stoparea adoptării Pachetului Mobilitate 1.

Potrivit unui comunicat al UNTRR remis AGERPRES, acest protest, care a coincis cu vizita la Bucureşti a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, şi a Colegiului Comisarilor, care vor participa la Ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, a avut ca scop conştientizarea factorilor politici decidenţi de la Bucureşti şi Bruxelles cu privire la pericolul pe care îl reprezintă adoptarea acestui nou pachet de reglementări care va închide piaţa transporturilor vest europeană pentru transportatorii rutieri din est, prin măsuri vădit protecţioniste, inadmisibile într-o piaţă liberă cum se autocaracterizează Uniunea Europeană, susţine UNTRR.

De asemenea, joi, în faţa Parlamentului European - Piaţa Luxemburg, a avut loc un alt protest faţă de Pachetul Mobilitate 1, la care a participat şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), alături de celelalte organizaţii patronale din România şi nu numai.

Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană pe 31.05.2017 şi cuprinde propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.

După aprobarea poziţiei Parlamentului European, Pachetul Mobilitate 1 va intra în procedura de trialog pentru armonizarea poziţiilor celor 3 instituţii europene - Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul de Transport UE în vederea aprobării textului final.

AGERPRES

sâmbătă, 12 ianuarie 2019555
Comentarii
mai mult...Economic
4 iun 00:00EconomicCFR Călători lansează pe 12 iunie programul estival Trenurile Soarelui

CFR Călători începe, din 12 iunie, programul estival de transport Trenurile Soarelui 2020, care continuă până la...214

4 iun 00:00EconomicINS: Rata şomajului în formă ajustată sezonier a urcat la 4,8% în aprilie 2020191
4 iun 00:00EconomicRomânia este printre ţările membre UE cu cele mai mari vânzări de pesticide216
4 iun 00:00EconomicTuriştii străini ar putea veni în Spania din 21 iunie

Spania lucrează la un plan ce prevede deschiderea graduală a graniţelor sale pentru vizitatorii din ţările...198

4 iun 17:29EconomicComisia Europeană majorează bugetul alocat Politicii Agricole Comune207
4 iun 00:00EconomicSurplusul de gaze naturale este atât de mare încât diminuarea livrărilor Rusiei nu mişcă preţurile în UE225
2 iun 00:00EconomicPreţuri pentru toate buzunarele pe litoral, în România, Bulgaria şi Grecia

Preţurile în cea mai căutată staţiune de la malul Mării Negre din România, Mamaia, variază, în medie, de la 30...437

3 iun 00:00EconomicMonitorul Social: 0,8% din forţa de muncă ocupată în România a lucrat de acasă în 2019, de 6 ori sub media UE342
3 iun 00:00Economic13 furnizori de gaze pentru consumatorii casnici propun un preţ mai mare, după liberalizare483
3 iun 00:00EconomicComisia Europeană anunţă municipalităţile că se pot înscrie în programul de instalare a reţelelor Wi-Fi gratuite în spaţiile publice

Comisia Europeană va lansa miercuri a patra rundă de înscrieri pentru cupoanele valorice WiFi4EU destinate...363

3 iun 00:00EconomicVânzările mondiale de telefoane inteligente au scăzut cu 20% în primul trimestru331
3 iun 00:00EconomicBulgaria intenţionează să finalizeze conducta Balkan Stream până la finele anului380
Vremea
20.6°19.3° - 20.6° joi, 4 iunie 2020
ConstanțaUmiditate: 55%
Vânt: 6.12 m/s
Presiune: 1009 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
4 iun 00:00SportAnamaria Prodan a preluat jumătate din FC Hermannstadt. Ce sumă a plătit soția lui Reghecampf

Anamaria Prodan (47 de ani) o va conduce pe FC Hermannstadt, echipă aflată pe locul nouă în play-out. Sibienii au...795

4 iun 00:00SportHagi este încrezător că Ianis îl va depăși ca fotbalist

Gheorghe Hagi (55 de ani) este încrezător că fiul său, Ianis Hagi (21 de ani), poate ajunge un fotbalist mai mare...321

4 iun 00:00SportViitorul Constanța și Universitatea Craiova vor juca două meciuri în aceeași zi

Universitatea Craiova si Viitorul Constanta vor juca doua meciuri amicale in aceeasi zi. Oltenii si-au programat doua...367

4 iun 00:00SportBulgarii ne-au pus gând rău și ne amenință că vor merge la EURO!

Toată lumea visează sa joace la Euro! Romania e pregatita de Euro. Stadioanele sunt gata in toamna, iar calea ferata...329

Local
4 iun 22:28LocalA început asfaltarea străzilor din stațiunea Neptun-Olimp, cu fonduri UE

În stațiunea Neptun, a început asfaltarea străzilor, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, care prevede...738

4 iun 20:58LocalActivități preventive, desfășurate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 3, au...585

4 iun 20:57LocalFără permis, în trafic. S-a ales cu dosar penal

613

4 iun 20:59LocalAutoturism cuprins de flăcări, în Ovidiu

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri, 3 iunie a.c., la ieșire din localitatea...682

4 iun 22:27LocalALOCAȚIILE se MAJOREAZĂ

A trecut de Parlament proiectul de lege privind dublarea alocațiilor, după ce Orban a amânat mărirea pentru luna...2159

4 iun 22:27LocalCOVID-19: Niciun caz nou de infectare la Constanța

Până miercuri, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul...825

4 iun 22:28LocalSunteți în căutarea unui apartament? La Solid House ”plouă” cu CADOURI!

Societatea Solid House din Constanţa este exemplul clar că, dacă vrei să reuşeşti pe piaţă, poţi să faci...1064

4 iun 20:57LocalPieton lovit de mașină în Cernavodă

Militarii ISU “Dobrogea” au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, pe strada Salciei, din...614

4 iun 17:04LocalAtenție, șoferi! Trafic restricționat total pe un tronson al străzii I.G. Duca

494

Politică
4 iun 00:00PoliticăMoţiune simplă: Ministrul Ion Ştefan, acuzat de fals în acte publice

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, este acuzat, în moţiunea simplă depusă...271

4 iun 00:00PoliticăSenat: OUG privind evaluarea pentru restituire a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist, respinsă

Senatul a respins, miercuri, în şedinţa de plen, OUG 72/2020 referitoare la evaluarea imobilelor preluate abuziv de...245

4 iun 00:00PoliticăDeputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD

Deputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD, a anunţat, miercuri, deputatul Varujan Vosganian în plenul...301

4 iun 00:00PoliticăSenat: Amenzi sau închisoare pentru cei care fură lemne sau puieţi din pădure

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect legislativ care prevede sancţiuni diferite - de la amenzi până la pedepse...245

4 iun 00:00PoliticăCameră: Nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei de persoană

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care...279

4 iun 00:00PoliticăProiectul care reglementează stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare salarială, adoptat

283

Interviuri
21 mai 00:06InterviuriINTERVIU SENZAȚIONAL cu RAREȘ BOGDAN! PSD este respins de electorat pentru că iese cu aceleași fețe compromise. VIDEO

Starea de urgență a trecut, însă în urma ei au rămas anumite întâmplări care merită dezbătute alături de...8340

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...4571

16 mai 00:50InterviuriEugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

3887

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3501

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...4317

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3098

Monden
4 iun 00:00MondenStarurile de la Hollywood au ieșit în stradă să protesteze pentru drepturile afro-americanilor

Ben Affleck, Jamie Foxx, Cara Delevingne sau Ireland Baldwin sunt câteva dintre celebritățile care au manifestat...270

4 iun 00:00MondenCe mănâncă Naomi Campbell de arată așa de bine la 50 de ani? Bucătarul personal îi dezvăluie secretele

Naomi Campbell a împlinit vârsta de 50 pe data de 22 mai și a dat o super-petrecere într-un club don Londra, chiar...359

4 iun 00:00MondenCare este averea incredibilă pe care o au cei doi prinţi, Harry şi William, împreună cu soţiile lor

293

4 iun 00:00MondenCe pensie are Al Bano, după o carieră de succes. Artistul nu mai face faţă cheltuielilor, în lipsa concertelor!

Legendarul cântăreţ italian şi-a declarat deschis pensia pe care o primeşte, explicând că perioada de criză...362

4 iun 00:00MondenJulia Roberts şochează cu noua imagine, dar şi cu masca din dotare

În plină pandemie, Julia Roberts a descoperit un mod inedit de a ţine coronavirusul la distanţă. Actriţa...399

4 iun 00:00MondenJay-Z a cumpărat o pagină întreagă de publicitate în mai multe ziare americane pentru a îl omagia pe George Floyd

222

Mapamond
4 iun 00:00MapamondSUA: Mama fetiţei lui George Floyd spune că vrea „să se facă dreptate pentru el“

Roxie Washington, mama fiicei în vârstă de şase ani a lui George Floyd, Gianna, a declarat că vrea "să se facă...227

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: 342 noi cazuri de infectare şi 29 de decese în Germania

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate a crescut cu 342 în ultimele 24 de ore în Germania, astfel că bilanţul...197

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Aplicaţia 'Immuni', descărcată de 500.000 de persoane în 24 de ore, un record în Italia

217

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Un studiu a descoperit anticorpi la 5,5% dintre donatorii de sânge din Olanda

Un studiu realizat pe donatori de sânge din Olanda a descoperit că aproximativ 5,5% dintre ei au dezvoltat anticorpi...201

4 iun 00:00MapamondLideri religioşi americani critică demersul preşedintelui Trump de a se fotografia cu o Biblie în mână

Mai mulţi lideri religioşi americani au denunţat marţi violenţa poliţiştilor din Washington şi au criticat aspru...226

4 iun 00:00MapamondFranţa: Incidente la Paris în marja manifestaţiei împotriva violenţelor poliţiei

201

Sănătate
4 iun 17:56SănătateSiropul de ridiche neagră, antitusiv natural

Ridichea neagră (Raphanus sativus), cunoscută și sub denumirea de ridichea de grădină, este o plantă folosită din...248

4 iun 17:47SănătateStudiu: Somnul neregulat crește riscul apariției bolilor de inimă la vârstnici

Un tipar neregulat al somnului poate fi factor de risc pentru bolile cardiovasculare, independent de factorii de risc...231

4 iun 00:00SănătateAstmul la menopauză: de ce debutează tardiv și cum îl recunoști

224

4 iun 00:00SănătateMenoragia: cauze, simptome și tratament

Menoragia este termenul medical folosit pentru a descrie un ciclu menstrual abundent sau prelungit. Femeile afectate de...213

4 iun 00:00SănătateSindromul boreout: cum ne afectează atât fizic, cât și psihic

Sindromul boreout este opusul sindromului burnout și îi afectează pe cei care nu simt că sunt solicitați suficient...221

4 iun 00:00SănătateSfaturi pentru un păr frumos și sănătos

226

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT