Trei traficanți de droguri din Anglia, condamnați la închisoare cu executare la Constanța
Trei traficanți de droguri din Anglia, condamnați la închisoare cu executare la Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestȘase englezi au fost trimiși în judecată pentru trafic de droguri, după ce au încercat să vândă substanțele interzise în cadrul unui festival. Francis Samuel Jay, Kallis Andriani, Cabrera Fletcher Jay Anthony, Townsend Ryan Mark, Meehan Christy Sean și Dillon Francis Gerard au fost acuzați că au transportat, depozitat și deținut cantități însemnate de droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța, la data de 27.04.2023, fiind prinși în flagrant în timp ce comercializau astfel de substanţe.
Potrivit rechizitoriului, inculpaţii au promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicații de mesagerie, unde exista și o listă de prețuri pentru fiecare drog. Au fost puse în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate 300 de comprimate de ecstasy, 70 de comprimate 2 CB („pink cocaine”) şi cantităţile de 100 de grame de cocaină , 50 de grame de ketamină, 10 grame de hașiș și 10 doze de metamfetamină.
Prinși în flagrant
În urma discuțiilor purtate pe parcursul zilei de 27.04.2023 între un investigator sub acoperire și unul dintre inculpați s-a negociat cumpărarea unui nr. de 50 de comprimate ecstasy, în schimbul sumei totale 2.800 lei, echivalentul a 560 euro. Astfel, în jurul orei 22:58, în urma acestor discuții, s-a stabilit ca tranzacția să se desfășoare în Prelungirea D14 nr. 6 din Năvodari, în zona Hotelului Excelsior, loc în care s-au ocupat poziții conspirate în dispozitivul de prindere în flagrant. La ora 23:22 investigatorul sub s-a întâlnit în fața blocului situat lângă Hotelul Excelsior cu unul dintre inculpați. Ulterior s-au îndreptat către faleză, iar la o distanță mică de locul întâlnirii s-a realizat cumpărarea autorizată a 45 de comprimate ecstasy și 9 fragmente din comprimate ecstasy, de culoare roz, având inscripția WARNING 220mg MIPHARMA, în schimbul sumei de 2.800 lei. Astfel, punga cu comprimate ecstasy a fost înmânată investigatorului de către persoana necunoscută, iar suma de bani a fost înmânată de către investigator acesteia. Imediat după ce investigatorul autorizat a efectuat tranzacția, s-a procedat la prinderea în flagrant a persoanei necunoscute. După ce organele de poliție s-au legitimat și arătat scopul prezenței, au procedat la percheziționarea corporală a persoanei vizate, ocazie cu care au fost identificate bancnotele folosite la cumpărarea drogurilor.

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis condamnarea lui Townsend Ryan Mark la 3 ani și 6 luni de închisoare, Meehan Christy Sean s-a ales cu aceeași pedeapsă iar Dillon Francis Gerard a primit 3 ani și 7 luni de închisoare. Toate pedepsele sunt în regim de detenție. Sentința nu este definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)