Trotinetele și bicicletele electrice au RCA obligatorie... de sâmbătă!

De sâmbătă, 13 decembrie, statul a decis că două roți electrice sunt suficiente pentru a deveni un „risc asigurabil”. Trotinetele și bicicletele electrice intră sub obligația RCA, într-o lege vândută drept protecție pentru cetățeni, dar care miroase puternic a reacție tardivă și control făcut din birou, nu din trafic.

Guvernul a bifat rapid transpunerea Directivei (UE) 2021/2118 și a extins definiția vehiculului până la absurdul urban. Nu mai contează înmatricularea, ci niște criterii tehnice seci, necunoscute publicului larg, care transformă peste noapte utilizatorii obișnuiți în potențiali infractori administrativi.

Ordine în trafic sau reglementare cu biciul? 

Susținătorii legii invocă siguranța. Și au, parțial, dreptate. Trotinetele și bicicletele electrice rapide pot provoca accidente serioase, iar până acum victimele au fost lăsate să se descurce singure, între plângeri penale și procese civile fără final. RCA-ul aduce, teoretic, despăgubiri rapide și responsabilitate financiară.

Dar statul ignoră propria vină. A tolerat ani la rând haosul, lipsa pistelor, circulația pe trotuare și reguli contradictorii, pentru ca acum să vină cu o soluție simplistă: plătiți asigurare și descurcați-vă. Siguranța nu se cumpără cu polița, se construiește cu infrastructură.

Criteriile impuse — peste 25 km/h sau peste 25 kg cu viteză de peste 14 km/h — par clare doar pentru juriști. Utilizatorul nu știe ce viteză „constructivă” are vehiculul său, nu există omologări vizibile, iar controalele vor fi, inevitabil, arbitrare. Legea creează mai multă frică decât ordine.

Cine câștigă și cine plătește

Beneficiarii direcți sunt victimele accidentelor, care vor avea acces la sume uriașe: peste 6,4 milioane de lei pentru daune materiale și aproape 32 de milioane pentru vătămări sau decese. Este, fără îndoială, un pas înainte față de jungla juridică de până acum.

În schimb, utilizatorii plătesc nota. RCA-ul devine o povară suplimentară pentru cei care au ales mobilitatea electrică tocmai pentru că era mai ieftină, mai rapidă și mai puțin birocratică. Alternativa „verde” este împinsă încet, dar sigur, spre aceeași zonă de cost și nervi ca mașina.

Ipocrizia maximă apare la capitolul excepții. Competițiile sportive, desfășurate în regim controlat, scapă de RCA, cu condiția unor asigurări alternative. Adică exact acolo unde riscul este gestionat profesionist, statul are încredere. În oraș, printre gropi și mașini parcate pe piste inexistente, responsabilitatea cade exclusiv pe utilizator.

Autoritatea de Supraveghere Financiară își rezervă dreptul de a modifica limitele de despăgubire, un detaliu care sună a avertisment. Azi este „aliniere europeană”, mâine poate fi o nouă scumpire justificată tehnic și explicată prost.

În esență, legea nu rezolvă problema traficului electric urban, ci o contabilizează. Oferă protecție pe hârtie, dar cere bani reali, imediat. Și confirmă încă o dată reflexul statului român: când nu știe ce să facă cu un fenomen nou, îl taxează și îl asigură, sperând că asta ține loc de politică publică.