UE menține sancțiunile energetice împotriva Rusiei chiar dacă Donald Trump a șters sancțiunile impuse de SUA
UE menține sancțiunile energetice împotriva Rusiei chiar dacă Donald Trump a șters sancțiunile impuse de SUA
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUniunea Europeană nu va relaxa sancțiunile impuse combustibililor fosili din Rusia, nici chiar după ce Administrația Trump a încheiat un acord cu Moscova privind motorina, a declarat miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de Politico.
Într-un discurs adresat parlamentarilor europeni, ea a avertizat că „Rusia nu este un furnizor de energie de încredere”.
„Așa cum ne-a demonstrat experiența, Rusia ar putea în orice moment să se folosească de dependența de energie ca de o armă, pentru a șantaja”, a insistat ea, subliniind că Rusia a fost cea care a întrerupt livrările de gaze către Europa, începând din 2022. „Aceasta este o lecție pe care Europa cu siguranță nu o va uita”, a promis ea.
La începutul acestei luni, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un acord cu președintele rus Vladimir Putin. Inițial, Trump a anunțat că Rusia va livra milioane de tone de motorină către SUA și piețele internaționale. Ulterior, s-a aflat că acordul implică relaxarea sancțiunilor americane asupra motorinei rusești până în aprilie 2027, pe fondul creșterii prețurilor globale la petrol.
Trump a apărat acordul, susținând că și UE a cumpărat combustibili fosili de la Moscova în valoare de miliarde.
Șefa Comisiei Europene avertizează asupra deficitului comercial cu China
Miercuri, von der Leyen a abordat, de asemenea, problema dezechilibrului comercial cu China.
Ea a confirmat că, cel târziu în luna decembrie, Comisia Europeană va prezenta un nou instrument de „descurajare”. Se speculează că acest instrument va avea la bază propunerea înaintată de Berlin și Paris la începutul acestei luni și va oferi executivului UE puterea de a restricționa sau chiar de a interzice importurile din țări care distorsionează piața comunitară. Măsura ar necesita consultări minime cu statele membre, permițând astfel o reacție mai rapidă din partea Bruxelles-ului.
Acest instrument ar urma să fie completat de un mecanism de diversificare și un mecanism de solidaritate, aflate deja în stadiu de pregătire.
„Observăm pierderi de locuri de muncă în sectoarele industriale esențiale”, a avertizat von der Leyen, adăugând că UE va continua să caute acorduri cu Beijingul, după înțelegerea privind plafonarea importurilor chinezești de produse hibride. Așa cum a relatat Politico săptămâna trecută, se așteaptă ca UE să acorde prioritate sectorului chimic și celui al utilajelor industriale, în eforturile sale de a proteja industria europeană împotriva concurenței chineze.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.1° Constanța 






.jpg_t.jpg)




