REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.2° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Un bărbat a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, la Tătăranu

Un bărbat a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, la Tătăranu

Replica API 15 iunie 2022 | 00:00 847

Trupul unui bărbat de 54 de ani, din Tătăranu, a fost găsit carbonizat, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, izbucnit cel mai probabil din cauza unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

"Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au fost solicitaţi marţi seara, în jurul orei 23,00, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Tătăranu. La faţa locului s-au deplasat în cel mai scurt timp trei echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Ajunse la locul evenimentului, forţele de intervenţie au acţionat, în cooperare cu SVSU Tătăranu, pentru localizarea şi limitarea efectelor incendiului, care se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, în suprafaţă de circa 50 metri pătraţi. Din nefericire, în interiorul locuinţei, a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 54 ani", a precizat IŞU Vrancea.

În urma incendiului, care a fost localizat după circa două ore de luptă cu flăcările, au ars acoperişul locuinţei şi bunurile aflate în interiorul acesteia.

Potrivit ISU Vrancea, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272