Un individ din Mangalia, PERICOL pe şosele! Conduce BEAT şi FĂRĂ PERMIS
Un individ din Mangalia, PERICOL pe şosele! Conduce BEAT şi FĂRĂ PERMIS
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAdrian Mitrana a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice, dar și cu permisul suspendat. Astfel, individul s-a ales cu încă un dosar penal și a fost arestat pentru 30 de zile.
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni la regimul rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia l-au reținut, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, pe Adrian Mitrana, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Mangalia, bănuit de comiterea faptelor. Astfel, la data de 4.06.2017, ora 00.50, bărbatul în cauză ar fi condus un autoturism neînmatriculat, pe strada Ștefan cel Mare din Mangalia, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Precizăm că el a mai fost prins la volan când se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta fiind și motivul pentru care a rămas fără permis. Bărbatul a fost introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța și apoi prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă. Menționăm că el a fost implicat și în scandaluri. Spre exemplu, în 2005, a luat parte la o tentativă de omor.
A băut cu niște amici într-un bar, după care au mers acasă la unul dintre ei, respectiv la Valentin Bighiu. Acolo, Bighiu a început să se certe cu Constantin Silvestru, cel din urmă vrând să plece, numai că gazda a pus mâna pe un cuțit și i-a aplicat mai multe lovituri. Victima a ajuns la spital, iar medicii au stabilit că i-a fost pusă viața în pericol.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News