REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Un interlop din Mangalia a ajuns la penitenciar

Un interlop din Mangalia a ajuns la penitenciar

Victor ROTARU 25 decembrie 2022 | 00:00 8763

Membru al unui clan din Mangalia, Emuran Mustafa, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Prin sentința din 16 decembrie 2022, Judecătoria Mangalia l-a condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare cu executare.

Totul a început pe 16 august 2018, în jurul orei 2:35, când lucrătorii de poliție au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în care a fost implicată o persoană în stare de ebrietate. Ajunși la fața locului aceștia au identificat autoturismul Opel Vectra, condus de Emuran Mustafa. Conducătorul vehiculului a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constatat că Emuran Mustafa nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Emuran Mustafa a relatat polițiștilor că nu a mai putut menține mașina sub control, sărind bordura scuarului ce delimitează sensurile de mers, după care a lovit un copac.  Acesta a recunoscut săvârșirea faptelor și a arătat că vehiculul pe care l-a condus îi aparținea, însă nu avea documente. În noaptea respectivă, Emuran Mustafa a făcut nunta, împrejurare în care a consumat 750 mi whisky și, pentru că s-a certat cu socrii săi, a decis să plece de la local, suindu-se la volanul mașini, iar după ce a condus pe câteva străzi, a derapat și a lovit un copac de pe trotuar.

Prin sentința din 16 decembrie 2022, Judecătoria Mangalia condamnă inculpatul, Emuran Mustafa, la o pedeapsă de 1 an de închisoare, dar în urma contopirii cu o pedeapsă anterioară, Emuran urmează să execute o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare cu executare și să achite amendă penală de 12.000 de lei. Sentința nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Deci dupa mai bine de 4 ani un borat jitan ajunge unde ii e locul, dar stai , nu o sa ajunga sigur! Salarii si pensii speciale la specialistii lui constantinescu din injustitia rromalea sa dam , dar si mwwwe de ce nu?
1
0
Bai Gigi da taxiul tau parca jecmanea mai mult ca noi tiganii
1
1
Cand ajung toti dupa gratii, nu doar bombarderii ci si cei cu gulere albe
2
0
Replica va rog frumos faceți o cheta sa ma ajutați sa îmi plătesc facturile la Enel ca vor ăștia sa îmi taie curentul
2
2
Pfiu!Cand am vazut titlul am crezut ca e vorba de Mocea!
2
2
La voi,la replica,toate cioorile care fac scandal și croncane sunt interlopi? Numai interlopi visați,clanuri..chiar atât de p****i sunteți???
3
3
ttiganimea cu taxiuri din mangalia este analfabeta,carnete luate pe spaga,tot felul de sirene,avertizoare ilegale pe masini,itpul luat pe spaga,nimeni nu vede nimic?masinile ttiganilor Nu au asigurare,e simplu de verifcat.scoateti rablele poluante de pe strazi gaborilor,tot o frecati in sens si bagati sirena aiurea cind mergeti la masa sau la ccoarde!
7
1
Domnu Victor Rotaru esti cel mai p***t reporter scrii doar aberații și prostii sa ma F.T pe gura ta!
1
5
Ce prostii scrieți la voi toată lumea face parte din clan,vai de capul vostru de repeorteri agramați ,inculți și incompetenți ce sunteți!
3
3

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272