rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Răpirile se ţin lanţ în Constanţa:

Un minor a fost săltat de pe stradă de recuperatori şi forţat să spună ce ştie despre un datornic

Scene desprinse din filme pe străzile din Constanţa! Pentru a ajunge la un bărbat, cinci indivizi au răpit un minor, în vârstă de 15 ani, pe care l-au agresat cu scopul de a spune unde este o anume persoană din cartier. Aceştia susţin că Viorel D. trebuie să le dea nişte bani, o datorie mai veche, însă adolescentul spune că nici nu-i cunoaşte, îi ştie doar din vedere.

Mai exact, la data de 29 iulie, când Iulian P., în vârstă de 47 de ani, din Constanţa, a reclamat faptul că la data de 27 iulie, fiul său minor, respectiv numitul Dragoş Gabriel P. în vârstă de 15 ani, a fost victima unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. Acesta a menţionat că pe 27 iulie, în jurul orelor 22.00, în timp ce fiul său se afla în apropierea domiciliului, la intersecţia străzilor Sălciilor cu Meşteru Manole, a fost acostat de către cinci tineri necunoscuţi, pe care îi cunoştea din vedere din cartier, care l-au constrâns prin forţă fizică să intre într-un autoturism marca Skoda, de culoare neagră. După ce l-au băgat în autoturism, indivizii i-au cerut minorului să îi conducă la fratele său, Marius George P., ca prin acesta să ajungă la Viorel D., persoană faţă de care pretindeau o datorie în bani. Autorii l-au abandonat pe minor la intersecţia străzilor Frumoasei cu Poenii, după câteva minute, fără însă a mai exercita acte de violenţă asupra sa. Oamenii legii au declanşat o anchetă şi, din primele verificări, a rezultat că unul din autorii faptei este Marius George Stoenciu , de 20 de ani, din Constanţa, care locuieşte pe strada Sălciilor, însă cercetările continuă în vederea identificării tuturor participanţilor, stabilirii împrejurărilor comiterii faptei şi administrării materialului probator, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate. Însă, ajungând la personajul cheie din toată "povestea", respectiv Viorel D., de 46 de ani, acesta a reclamat faptul că la data de 24 iulie, în jurul orelor 21.30, în timp ce se afla împreună cu un prieten pe strada Nicolae Grindeanu din Constanţa, a fost acostat de către patru tineri necunoscuţi, care, sub pretextul unei datorii neachitate de către petent - acesta fiind chiar Marius George Stoenciu -, i-au solicitat, sub ameninţarea cu acte cu violenţă, ca în termen de 2 zile să le achite suma de 300 de lei.

Liliana CHIRU

vineri, 1 august 2014234
Comentarii

00dan coman(1 aug 14:10)
politistii de la sectia 5 sant mana in mana cu infractorii.iau spaga pe fata de la Manuta si gasca lui.ce vreti mai mult....alooooDNA aude cineva????
mai mult...Replica
17 aug 01:35ReplicaŞEFUL IPJ CONSTANŢA, IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER!

Un accident rutier a avut loc pe raza oraşului Mangalia, un motociclist fiind rănit. Accidentul s-a petrecut pe fondul...4831

17 aug 14:32ReplicaCei patru bărbați reținuți în urma SCANDALULUI din Mamaia, puși sub control judiciar3184
17 aug 00:00ReplicaNemulțumirile turiștilor au luat sfârșit? ABADL susține că a strâns TONE de ALGE!1218
17 aug 16:00ReplicaPatru bărbați REȚINUȚI în urma SCANDALULUI din Mamaia

Oamenii legii din Constanța au continuat audierile celor implicați în scandalul din Mamaia până târziu în noapte....7253

17 aug 08:23ReplicaFemeie aflată pe o trotinetă electrică, ACCIDENTATĂ MORTAL: a fost DECAPITATĂ!8645
17 aug 11:00ReplicaRAZIE: şofer DROGAT cu metamfetamină şi cocaină!1864
17 aug 15:58ReplicaClădirile în care a funcționat fostul ABATOR de pe Șoseaua Mangaliei urmează să fie DEMOLATE!

Așa cum am anunțat și în edițiile anterioare, în locul fostului abator de pe Șoseaua Mangaliei va fi construit un...2629

17 aug 00:00ReplicaPRINS BEAT la VOLAN, a vrut să încheie ACORD de RECUNOAȘTERE! PROCURORUL a spus NU!1572
17 aug 00:00ReplicaSe plănuieşte construcţia unui nou hotel cu 6 etaje în Mamaia1326
17 aug 00:00ReplicaPrecizări privind prevenirea apariției AFECȚIUNILOR DIGESTIVE, după avalanşa de solicitări de la Eforie!

În legătură cu repetatele solicitări la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța – Substația Eforie Nord -...1680

17 aug 00:00ReplicaBĂTAIE în PARCARE, CLARIFICATĂ de ANCHETATORI cu IMAGINILE suprinse: VICTIMA a EXAGERAT în DECLARAȚII!2195
17 aug 00:00ReplicaPosturi vacante de ÎNGRIJITOR oferite de către PRIMĂRIA NĂVODARI625
Vremea
25.9°23° - 25.9° duminică, 18 august 2019
ConstantaUmiditate: 38%
Vânt: 3.53 m/s
Presiune: 1015.97 milibari

Loto
6/49679303137
5/403112125334
joker27303238403
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 aug 01:43SportValencia - Sociedad 1-1. Final nebun de meci pe Mestalla

Ghinion uriaș pentru Valencia. "Liliecii" au avut 1-0 și penalty în prelungirile meciului cu Real Sociedad, dar nu au...118

18 aug 00:00SportSepsi - CFR Cluj 1-1. Echipa lui Dan Petrescu ia un punct din deplasarea la campioana remizelor

CFR Cluj a obţinut doar un egal la Sepsi Sfântu Gheorghe, după spectacolul de la Glasgow. Alexandru Păun a marcat...141

17 aug 00:30SportBOMBĂ la FCSB - Un fost dinamovist ar putea antrena echipa lui Becali

Informația zilei în fotbalul românesc a „explodat” la ceas de seară. FCSB, pregătită de câteva săptămâni...784

17 aug 00:00SportBilbao - Barcelona 1-0. Veteranul Aduriz a dat lovitura în minutul 89, cu o superfoarfecă

Început de sezon cu ghinion pentru Barcelona, în direct la Digi Sport. Pe terenul celor de la Athletic Bilbao,...351

Local
17 aug 00:00LocalIată formularele tipizate pe care Direcţia de Evidenţa Populaţiei vi le poate pune la dispoziţie!

Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei Constanţa vă pune la dispoziţie o serie de formulare tipizate...211

17 aug 00:00LocalAccidente de muncă pe bandă rulantă, la Constanța!

Accidentele la locul de muncă pot apărea pe neașteptate și pot fi mai mult sau mai puțin grave. Un asemenea...384

17 aug 00:00LocalInformaţii cu privire la documentele de stare civilă: Transcrierea certificatelor de stare civilă emise de autoritățile străine

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în...290

17 aug 02:05LocalAccident rutier la Herghelia Mangalia

Un accident rutier a avut loc vineri, pe DN 39, în zona Hergheliei, acolo unde frecvent au loc astfel de evenimente....835

17 aug 01:44LocalIntervenție în zona Far: un client turmentat s-a dat în stambă!

Polițiștii din cadrul Secției 5 au intervenit, vineri, 16 august, la un local din zona Far a municipiului Constanța....1231

17 aug 02:03LocalPrins BEAT la volan, noaptea: 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat!

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia, la data de 15 august a.c., în jurul orei 18.20, au depistat un...1089

17 aug 02:01LocalPrins în flagrant delict cu 'alba-neagra' în stațiunea Costinești

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești, la data de 15 august a.c., în jurul orei 20.30, au...485

17 aug 02:04LocalPeste 220 kg de peşte, transportate fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța - Punctul de Trecere a Frontierei Midia au depistat,...753

16 aug 00:00LocalBălăceală în parcul din fața Primăriei Constanța!

Căldura sufocantă de afară cu greu este suportată de constănțeni. Nici cei mici nu o suportă prea bine așa că,...603

16 aug 02:27LocalAccident rutier în Mamaia! VIDEO

Un accident rutier a avut loc în staţiunea Mamaia, joi, 15 august, fiind implicate două autoturisme. Trei persoane au...1305

Politică
17 aug 00:00PoliticăPrimăria Năvodari oferă pensionarilor din Năvodari posibilitatea de a comunica și a socializa

Primăria Năvodari, prin Direcția de Asistență Socială, oferă pensionarilor din Năvodari posibilitatea de a...264

17 aug 02:05PoliticăVictor Ponta, atac la Mihai Fifor: M-am înșelat în privința lui

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că ministrul de Interne, Mihai Fifor, în loc să stea la Ministerul de...599

17 aug 02:06PoliticăAEP: Aproape 9.000 de români din străinătate, înregistraţi pentru votul prin corespondenţă

Aproape 9.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă prin portalul...256

17 aug 02:02PoliticăEugen Teodorovici, propunere inedită: absolvenții de facultăți economice, angajați automat în ANAF

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că a propus angajarea fără concurs la Agenţia...714

17 aug 02:03PoliticăViorica Dăncilă, mesaj de ULTIMĂ ORĂ pentru Tăriceanu, după ce ALDE a dat PSD un ultimatum

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că ALDE nu a dat niciun ultimatum PSD și că în Guvern va avea loc o...691

17 aug 02:03PoliticăPremierul a găsit un înlocuitor pentru postul vacant lăsat de Ecaterina Andronescu: Varianta prim-ministrului pentru Educație

Premierul Viorica Dăncilă e în căutarea unui ministru al Educației, după ce a demis-o pe Ecaterina Andronescu,...975

17 aug 02:03PoliticăPMP își alege candidatul la prezidențiale: filialele au început să-și anunțe favoriții

O parte din filialele PMP au început să-și stabilească favoritul pentru alegerile prezidențiale. Prima organizație...516

16 aug 00:00PoliticăDăncilă: PSD trebuie să aibă candidat la prezidenţiale

Premierul şi liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat miercuri, la Fălticeni, că formaţiunea sa, care a urcat în...366

16 aug 00:00PoliticăMinistrul Leş: Nu se poate vorbi despre securitate la Marea Neagră fără o relaţie transatlantică solidă

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat joi că regiunea Mării Negre, "un spaţiu care se afirma ca...332

16 aug 00:00PoliticăIohannis: Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre, este nevoie în continuare de o abordare cuprinzătoare, coerentă şi coordonată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre, este...310

Monden
17 aug 00:00MondenOana Zăvoranu ia în serios rolul din serialul Sacrificiul. Va purta pe micul ecran hainele create de ea

Oana Zăvoranu se reinventează la fiecare etapă a vieții sale, iar de această dată fanii ei vor fi șocați de cât...249

17 aug 00:00MondenRicky Dandel și-a pregătit fiul pentru „Cerbul de Aur“. Elvin va prezenta festivalul cu o blondă superbă

Elvin Dandel şi Eda Marcus sunt gazdele ediţiei din acest an ale Festivalului ”Cerbul de Aur”, care se va...282

17 aug 00:00MondenAlfred Hitchcock, regizorul care-şi hărţuia actriţele preferate

A făcut filme de geniu şi a fost, cu siguranţă, unul dintre cei mai speciali regizori. Însă dincolo de masca...276

17 aug 00:00MondenLegendele de la Metallica au plecat de la concert în halate și în papuci

Trupa Metallica a oferit miercuri seară, pe Arena Naţională, un spectacol de zile mari zecilor de mii de bucureşteni...308

17 aug 00:00MondenMadonna nu a mai fost primită la propria sa petrecere din cauza unei legi controversate

Madonna nu a reușit să intre la propria sa petrecere din cauza legii din Sidney care interzice intrarea la o petrecere...354

17 aug 00:00MondenParaziții au câștigat în prima instanță. Polițiștii i-au reclamat din cauza versurilor piesei "Antimiliţie"

Trupa Paraziții a câștigat în primă instanță procesul intentat de Sindicatul Național al Agenților de Poliție....262

17 aug 00:00MondenMetallica a donat 250.000 euro Asociației Dăruiește Viața pentru construirea spitalului de oncologie pediatrică

Membrii formației Metallica au donat 250.000 de euro Asociației Dăruiește Viața, pentru construirea primului Spital...225

17 aug 00:00MondenNoua colecţie de păpuşi Barbie, inspirată din costumele filmelor Star Wars

Păpuşa Barbie a fost prezentată marţi într-o nouă colecţie, inspirată din estetica filmelor Star Wars, cu...215

17 aug 00:00MondenPlacido Domingo va cânta la Festivalul de la Salzburg, în pofida acuzaţiilor de hărţuire sexuală

Acuzaţiile de hărţuire sexuală împotriva starului operei Placido Domingo nu constituie un motiv pentru anularea...224

17 aug 00:00MondenRomânii sunt invitaţi să voteze pentru cântecele româneşti ce vor fi incluse în prima Carte de Cântece a UE

Toţi românii sunt invitaţi să voteze în perioada 16 august - 16 septembrie pentru cele şase cântece care vor...230

Mapamond
17 aug 00:00MapamondTrump a discutat în privat despre cumpărarea Groenlandei de către Statele Unite

Preşedintele american Donald Trump a discutat în privat cu asistenţi şi consilieri ideea Statelor Unite de a...267

17 aug 00:00MapamondHong Kong - manifestaţii: Directorul general al companiei Cathay Pacific a demisionat

Cathay Pacific a anunţat vineri demisia directorului său general, Rupert Hogg, după ce compania aeriană din Hong...222

17 aug 00:00MapamondNoul preşedinte al Comisiei Europene se angajează să-şi concentreze eforturile pentru viitorul Europei

Noul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri - după ceremonia de rămas bun...210

17 aug 00:00MapamondPolonia ar putea sprijini Statele Unite în Strâmtoarea Ormuz

Polonia ar putea sprijini misiunea militară condusă de Statele Unite pentru a proteja transportul maritim în Golf...225

17 aug 00:00MapamondCoreea de Nord lansează alte două ''proiectile neidentificate'' şi respinge reluarea negocierilor cu Seulul

Coreea de Nord a lansat vineri două "proiectile neidentificate" care au căzut în mare, a anunţat statul-major...204

17 aug 00:00MapamondVenezuela: Guvernul este dispus să reia dialogul cu opoziţia dar vrea modificarea mecanismului de negociere

Guvernul venezuelean s-a arătat dispus să reia dialogul cu opoziţia dar doreşte să modifice mecanismul, a declarat...205

17 aug 00:00MapamondRepublica Moldova: Parlamentul a aprobat revenirea la sistemul electoral proporţional pe liste de partid

Parlamentul de la Chişinău a anulat joi sistemul electoral mixt, aprobând revenirea la sistemul electoral...202

17 aug 00:00MapamondGermania va face plăţi suplimentare pentru supravieţuitorii Holocaustului

Germania va face plăţi suplimentare supravieţuitorilor Holocaustului, a anunţat joi premierul israelian Benjamin...222

17 aug 00:00MapamondRusia: Agenţia nucleară rusă, incriminată pentru testarea unei rachete în apropierea unei zone populate

Un ecologist din nordul Rusiei a declarat joi că Agenţia nucleară de stat rusă Rosatom a comis o crimă efectuând...207

17 aug 00:00MapamondUn bărbat înjunghiat în faţa Ministerului de Interne din Londra

Un bărbat a fost înjunghiat joi în faţa Ministerului de Interne, în plin centrul Londrei, a anunţat poliţia...208

Sănătate
15 aug 13:33SănătateSpitalul Județean Constanța asigură asistenţa medicală de urgenţă în minivacanța de Sfânta Maria

Conducerea Spitalulului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța informează pacienții că, în...561

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...644

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...961

5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?

Tot mai mulți oameni apelează la diferite metode pentru slăbit. Suntem destul de preocupați de felul în care...836

1 aug 03:17SănătateEpidemie de OBEZITATE INFANTILĂ în România!

Asociația Pro Consumatori membră a Organizației Europene a Consumatorilor a analizat 32 de produse din lapte...872

30 iul 00:58SănătateMinistrul Sănătăţii, pe litoral: 'Direcţia de Sănătate Publică a suspendat activitatea pe 2 plaje'. Ce spune Pintea despre Spitalul Judeţean!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se află la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei de...3908

25 iul 03:29SănătateDOTĂRI la Spitalul Hârșova: echipamente și mobilier medical!

Spitalul Orășenesc Hârșova s-a înnoit: la începutul acestei săptămâni, reprezentanții unității spitalicești...1255

25 iul 01:18SănătateMedicii de pe Secția Chirurgie OMF vor face de gardă la domiciliu!

Consilierii județeni au aprobat, în ședința Consiliului Județean Constanța de miercuri, 24 iulie a.c.,...1130

24 iul 03:18SănătatePremierul l-a demis pe şeful CNAS

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis marţi pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan...991

18 iul 00:17SănătateCabinete medicale noi, la Spitalul Municipal Mangalia

La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în...1622