Un șarpe a fost găsit sub un autoturism, în municipiul Constanța. Au intervenit jandarmii
Un șarpe a fost găsit sub un autoturism, în municipiul Constanța. Au intervenit jandarmii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn constănțean a avut parte de sperietura vieții sale miercuri, 5 august, după ce un șarpe s-a strecurat sub autoturismul său. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, care a capturat reptila în condiții de siguranță, iar ulterior, a eliberat-o în mediul său natural.
„Astăzi, în urma unui apel la SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unui șarpe sub un autoturism din municipiul Constanța, la fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Jandarmii au identificat și capturat reptila în condiții de siguranță, după care au eliberat-o în mediul său natural, departe de zona locuită, fără a exista persoane rănite sau alte incidente.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța recomandă cetățenilor ca, în cazul observării unui șarpe în apropierea locuințelor sau în alte zone frecventate, să nu încerce să îl captureze ori să îl alunge și să solicite sprijin prin apel la 112.„, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)