Un secretar de stat din Ministerul Sănătății dezvăluie cum se simt victimele accidentului din Bulgaria
Un secretar de stat din Ministerul Sănătății dezvăluie cum se simt victimele accidentului din Bulgaria
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPersoanele rănite în accidentul din Bulgaria sunt stabile, sunt conștiente, sunt echilibrate termodinamic, au fost evaluate și sunt în curs de a fi investigate amănunțit, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Cătălin Vișean, informează Mediafax.
Persoanele și-au exprimat dorința de a nu li se face public diagnosticul, a precizat oficialul.
Trei persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 54 de ani au fost transportate în țară cu elicopterul, urmând ca alte două să ajungă.
”Toate victimele sunt conștiente, sunt stabile, sunt cooperante”, a spus secretarul de stat.
Un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri a fost implicat sâmbătă dimineața intr-un accident rutier în Bulgaria. Patru persoane, din care trei români, au murit.
La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o echipă operativă. Victimele au fost aduse la Spitalul Clinic de Urgență București - Floreasca, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News