Vasile Zelca: Protestele polițiștilor vor lua amploare, iar în septembrie vom încerca să blocăm sistemul
Vasile Zelca: Protestele polițiștilor vor lua amploare, iar în septembrie vom încerca să blocăm sistemul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSindicaliștii din Poliție anunță proteste de amploare, începând cu 9 august, după ce nu le-au fost soluționate cererile. Aceștia vor protesta în fața Ministerului Finanțelor, marți 9 august, potrivit declarațiilor lui Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România (SNPPC). ”Marți, 9 august, vom protesta în fața Ministerului Finanțelor, iar protestele vor lua amploare dacă cerințele noastre nu vor fi îndeplinite și în septembrie probabil că vom încerca să blocăm sistemul.” a declarat acesta pentru Replica.
Vasile Zelca
Principala doleanță a polițiștilor este aplicarea legii 153/2017 prin care salariile polițiștilor se măresc cu câteva sute de lei. Pe lista de revendicări ale sindicaliștilor se mai află acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare a ordonatorilor de credite. Conform sindicaliştilor, un exemplu în acest sens este sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, care se acordă discreționar. De asemenea, oamenii legii mai cer actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat- conform Legii nr. 223/2015- acestea fiind şi ele "îngheţate" în ultimii ani, tot prin OUG.
”Pe 30 mai s-a votat în Camera Deputaților să se acorde tuturor bugetarilor diferența care mai este de luat pe legea 153. Asta înseamnă undeva la 200 și ceva de lei net. USR a atacat la CCR (Curtea Constituțională) acea modificare a ordonanței trenuleț, CCR a amânat sentința pentru 21 septembrie 2022 și iată cum stăm noi cu buzele umflate până atunci pentru că nu știm decizia CCR-ului. În schimb guvernul are la îndemână ordonanța de urgență. Oricum, ceea ce vrea să acorde guvernul, un sfert din diferența care mai este de luat, echivalează cu jumătate dintr-o tranșă anuală. Mai sunt de luat două tranșe, 2020 și 2021, care nu acoperă nici măcar inflația din 2020 încoace. Din păcate am observat noi că cele două partide aflate la guvernare se faultează reciproc. Dacă propune ceva PNL nu e de acord PSD și invers. Decizia noastră a fost să începem proteste de marți, 9 august, la Ministerul Finanțelor, pentru că vrem să avem o discuție și cu domnul Câciu, să știm cum stăm. O să avem o discuție și cu cu PNL, pentru că atunci cînd Dâncu a propus intrarea în plată pentru noi, a murit acel proiect pentru că nu era propunerea PNL. Noi am cerut ambelor partide să nu mai joace ping pong cu noi, pentru că nu suntem o minge.” a declarat Vasile Zelca, pentru Replica de Constanța.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News