VEŞTI BUNE! MARINARII ROMÂNI RĂPIŢI ÎN TOGO AU FOST ELIBERAŢI!
VEŞTI BUNE! MARINARII ROMÂNI RĂPIŢI ÎN TOGO AU FOST ELIBERAŢI!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Afacerilor Externe informează că cei trei marinari răpiți la data de 3 martie 2019, de pe o navă aflată în largul apelor statului Togo, au fost eliberați.
Cetăţenii români urmează să fie repatriați în zilele următoare, aceștia fiind asistați de Ambasada României la Abuja, Nigeria, pentru efectuarea formalităților necesare întoarcerii acestora, în siguranță, în România.
Eliberarea marinarilor a fost posibilă datorită implicării companiei angajatoare şi a demersurilor specifice ale Celulei de Criză a MAE pe lângă autorităţile abilitate, se arată într-un comunicat al MAE.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Abuja, a monitorizat zilnic cazul şi a menţinut un contact permanent cu toate părţile implicate în derularea procedurilor pentru eliberare.
Menţinerea integrităţii fizice şi siguranţei cetăţenilor români şi identificarea mijloacelor necesare rezolvării în bune condiţii a situaţiei de criză au fost principalele preocupări ale autorităților române.
Ministerul Afacerilor Externe adresează mulţumiri tuturor instituţiilor şi autorităţilor străine implicate în demersurile de eliberare a cetățenilor români.
Vezi şi:
https://www.replicaonline.ro/marinari-rapiti-de-pirati-in-togo-383889/
https://www.replicaonline.ro/detalii-in-cazul-rapirii-marinarilor-din-togo-384456/
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News