Vezi cine a cumpărat terenul de pe strada Traian, unde Radu Mazăre voia să facă un mall. Video
Vezi cine a cumpărat terenul de pe strada Traian, unde Radu Mazăre voia să facă un mall. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDupă 15 ani în care a creat numai probleme, terenul de pe strada Traian, unde fostul primar Radu Mazăre dorea să construiască World Trade Center, pare să își fi găsit proprietarul perfect pentru a fi pus în valoare. Respectivul teren se află de ani buni în conservare după ce s-au făcut mai multe investiții de consolidare a malului care amenința să se surpe. Având în vedere investiția uriașă care trebuie făcută atât pentru consolidare dar și pentru construcție, terenul respectiv nu a trezit interesul niciunui investitor, mai ales că, potrivit surselor Replica de Constanța, prețul era unul destul de piperat. Se pare însă că în cele din urmă s-a găsit cineva cu bani și viziune să transforme acel teren într-o afacere profitabilă, dar mai ales să transforme zona dintr-o semi-pădure urbană, într-un punct de atracție.
terenul care ani de zile a dat bătăi de cap autorităților
Istoria terenului pe care ar fi trebuit să se construiască un mall pe Valea Portului
Valea Portului, cel puțin între Poarta 2 și Poarta 5, începe din nou să devină atractivă pentru investitori, care consideră zona ca fiind una cu potențial, dar în același timp cu risc și costisitoare din punct de vedere al investiției. Despre Valea Portului ca zonă investițională s-a vorbit prima oară prin 2008-2010, când primarul Constanței de la acea vreme a venit și cu prima idee de proiect.
terenul care ani de zile a dat bătăi de cap autorităților
În baza autorizației de construire nr. 351 din data de 16.03.2010, emisă de Primăria Constanţa, proiectul cuprindea un Hotel 4 stele (200 de camere), Shopping Mall (36.000 mp), birouri (14.000 mp), zonă de divertisment (2.500 mp), Institut de Artă Contemporană şi parcare subterană (1.500 locuri). Termenul de execuţie a lucrărilor prevăzut în autorizaţie era de 48 de luni, iar investiţia se dorea finalizată în 2014.
Investiții de milioane în stabilizarea malului
Socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cea de la fața locului, pentru că stabilizarea malului s-a dovedit a fi foarte costisitoare. Au fost realizate o parte din aceste lucruri de stabilizare după care investiția s-a oprit. În anul 2014 zona respectivă a revenit în atenția autorităților când o parte din șoseaua Traian s-a surpat din cauza investiției respective. La vremea respectivă au fost foarte mulți care și-au dat cu părerea, însă toată lumea aștepta expertizele specialiștilor pentru a vedea care era soluția cea mai bună pentru stabilizarea malului surpat. Într-un final s-a venit cu soluția și s-a realizat investiția de stabilizare: au fost introduși 144 de piloți de fundație, cu diametrul de 1,5 metri și la o adâncime de doi metri. Au fost folosiți peste 83.000 de metri cubi de beton, peste 1.300 de tone de armătură și 390 de tone de structuri metalice. De asemenea, au fost făcute foraje de drenaj în peretele străzii Traian, pentru a se prelua apa freatică.
terenul care ani de zile a dat bătăi de cap autorităților
După ce această problemă a fost rezolvată, investitorii au pus pe pauză continuarea lucrărilor neavând fondurile necesare. Au trecut aproximativ 10 ani și nimic nu s-a întâmplat pe terenul respectiv. Și asta pentru că prețul cerut a fost, potrivit mai multor persoane interesate, mult prea mare.
Terenul și-a găsit un nou proprietar
Se pare însă că s-a găsit totuși cine care să își asume riscurile pentru o investiție pe acel teren. Printre oamenii de afaceri în domeniul construcțiilor din Constanța s-a discutat despre acest teren. În cele din urmă, tot un om de afaceri constănțean a decis că merită riscul. Astfel, potrivit surselor noastre, cel care a cumpărat acel teren este omul de afaceri Omer Susli.
Ambiția lui Omer Susli este să devină un jucător relevant în retail prin cumularea unui portofoliu de circa 300.000 de metri pătrați, motiv pentru care are apetit pentru noi achiziții și dezvoltări pe acest sector imobiliar. Pe lângă centrele comerciale Vitantis din București și River Plaza din Râmnicu Vâlcea, el a mai preluat integral și complexul Bistrița Retail Park de la partenerul său Ionuț Dumitrescu și a ajuns la spații comerciale cu o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați, fără magazinele Homelux. Investitorul a mai cumpărat în 2021 de la Portico Investments 5 proiecte de retail de dimensiuni reduse în Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin și Bârlad închiriate de Penny Market, MOL România, Jysk, Altex, Ingrimar, Adidas, Romstal și Pepco. Tranzacția a fost de circa 8 milioane de euro. Acestor spații li se adaugă câteva magazine închiriate de Brico Dépôt și un centru comercial de 12.000 de metri pătrați deținut în co-proprietate în Constanța.
Susli este și unul dintre acționarii care susțin One United Properties. Alături de Ionuț Dumitrescu, el a deținut clădirea de birouri One Victorie Center din centrul Bucureștiului, vândută grupului ungar Indotek.
Video:
Așadar, din punct de vedere financiar, Omer Susli poate susține o investiție pe terenul respectiv, mai ales dacă reușește să atragă lângă el și alți parteneri de afaceri cu care a mai colaborat în trecut. Iată cum după aproximativ 15 ani Valea Portului devine din nou atractivă, dacă ne gândim că în zonă se pregătește și o altă investiție de amploare, transformând o zonă plină de buruieni într-o zonă rezidențială de lux.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)