Victima scandalagiului Ipu din Năvodari, judecat pentru trafic de droguri
Victima scandalagiului Ipu din Năvodari, judecat pentru trafic de droguri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTrimis în judecată de 2 ori în mai puţin de 2 ani
Trimis în judecată de 2 ori în mai puţin de 2 ani
Unul dintre indivizii care s-au declarat victime ale scandalului de acum 2 ani, din barul Sunshine din Năvodari, a fost trimşi în judecată de 2 ori în decurs de 2 ani. Este vorba despre Alexandru Terente, zis "Teki", de 24 de ani, din Năvodari, implicat în scandalul de la sfârşitul lunii martie 2010, când mai mulţi indivizi, în frunte cu Cristian Fălcuş, zis "Ipu", au sărit la bătaie agresându-l pe Terente, dar şi pe prietenul acestuia, Ionuţ Sbarcea, care a avut nevoie de circa 100 de zile de îngrijiri medicale. Numai că, din acel scandal avea să se deschidă 2 dosare: unul pe numele agresorilor, iar altul pe numele lui Terente şi al încă 8 persoane, acuzate pentru favorizarea infractorului. Pe data de 26 iulie 2011, Judecătoria Constanţa l-a condamnat pe Terente la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, având un termen de încercare de 7 ani. Hotărârea a fost atacată cu recurs, acesta urmând a se judeca pe 7 februarie a.c. Numai că, cel mai nou dosar al lui nu are nici o legătură cu scandalul de la Sunshine. Înaintea finalizării primului dosar, cel privind scandalul, "Teki" a fost prins de poliţişti, în urmă cu mai bine de un an, apoi trimis în judecată, pe 2 noiembrie 2011, pentru trafic de droguri, Primul termen de judecată în acest dosar ar fi trebuit să aibă loc pe data de 7 decembrie 2011, însă judecătorii au amânat cauza pentru data de ieri, din cauza lipsei de procedură. Prin urmare, Numele lui Alexandru terente apare în 3 dosare penale: cel privind scandalul, din martie 2010, în care nu s-a constituit parte civilă, figurând ca simplu martor, urmat de celălalt dosar, privind favorizarea infractorului, şi cel mai nou dosar, pentru trafic de droguri, toate deschise în mai puţin de 2 ani.
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News