REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Vin., 10 Mai 2024
Anul XX Nr. 6725
15.3° Constanța Vineri, 10 Mai 2024 Anul XX Nr. 6725
 

Victimele atacurilor de la Hanau erau de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană, conform poliţiei

Victimele atacurilor de la Hanau erau de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană, conform poliţiei

Replica API 21 februarie 2020 | 00:00 252

Foto: (c) Kai Pfaffenbach / REUTERS

Cele nouă victime ale atacurilor teroriste cu motivaţie rasistă comise miercuri seară în oraşul german Hanau erau persoane de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană, conform poliţiei judiciare a landului Hessa, transmite vineri dpa, citată de Agerpres.

Trei dintre victime aveau cetăţenie germană, două turcă, una bulgară şi una română.

O persoană decedată era originară din Bosnia, iar o alta avea dublă cetăţenie - germană şi afgană, a transmis poliţia către primăria din Hanau.

Atacatorul, un german în vârstă de 43 de ani, şi-a ucis ulterior şi propria mamă, o femeie de 72 de ani, după care s-a sinucis în apartamentul lor.

Răniţii sunt doi cetăţeni germani, doi cetăţeni turci şi o persoană cu dublă cetăţenie, germană şi afgană, potrivit sursei menţionate.

Autorităţile germane au anunţat că vor întări supravegherea de către poliţie, mai ales în jurul moscheilor, pentru a încerca să combată ameninţarea 'foarte ridicată' din partea extremiştilor de dreapta, notează AFP.

Adunările în memoria celor nouă victime ale dublului atac de la Hanau, organizate joi seară în 50 de oraşe germane, au lăsat locul polemicilor în privinţa armelor, protecţiei minorităţilor şi rolului incitator al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD)

Presat din toate părţile, guvernul a anunţat vineri că toate 'locurile sensibile', în special cele din apropierea moscheilor, aeroporturile şi frontierele vor face obiectul unei supravegheri întărite.

Guvernul federal a înăsprit deja în ultimele luni legislaţia şi măsurile de securitate, în special prin impunerea de noi obligaţii reţelelor sociale pentru a semnala conţinuturile motivate de ură.

'Lupii singuratici' care se radicalizează pe internet sunt 'bombe cu efect întârziat pe care trebuie să le contracarăm cu toate mijloacele pe care statul constituţional ni le oferă', a subliniat ministrul justiţiei, Christine Lambrecht.

Autorul presupus al atacurilor de la Hanau, Tobias Rathjen, necunoscut forţelor de poliţie, avea un site personal în care amesteca teorii rasiale şi conţinuturi complotiste.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dam afara toti arabi afgani irak siria SIRIA nu vrem migranti din siria aia omoara pun bombe nu ai vrem in ue
0
2

REPLICA

LOTO

6/49
194341463540
5/49
302723465
joker
2345344389