VIDEO! LA un pas de a fi SPULBERAȚI pe TRECEREA de PIETONI
VIDEO! LA un pas de a fi SPULBERAȚI pe TRECEREA de PIETONI
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPentru constănțeni nici trecerile de pietoni nu mai sunt sigure, aceștia riscând să ajungă sub roțile vehiculelor. Pe strada Dezrobirii, în zona Eden, spre exemplu, trecerile de pietoni au devenit neimportante pentru șoferi. Zilele trecute, mai mulți pietoni au fost la un pas de a fi accidentați din cauza lipsei de educație rutieră și iresponsabilitate a unor șoferi.
Incidentul s-a produs recent, pe strada Dezrobirii, fiind surprins pe o cameră video instalată pe bordul unei mașini. Pe imagini se pot observa pietonii care se angajează regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. În timp ce șoferul care circula pe banda 2 oprește pentru a acorda prioritate de trecere, șoferul de pe banda 1 nici nu s-a sinchisit să încetinească.
La nici câteva secunde, un alt șofer, de data aceasta de pe banda 3, a trecut milimetric pe lângă un alt pieton angajat în trecerea regulamentară a străzii.
Astfel de situații sunt din ce în ce mai dese
Astfel de imagini și situații sunt prezente din ce în ce mai des pe străzile și marile bulevarde ale municipiului Constanța. Recent, și pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Anda, un pieton a fost la un pas de a fi lovit pe trecere din cauza unui șofer teribilist. Doar câțiva pași au ferit-o pe femeia care a fost mai vigilentă și s-a oprit din traversare la timp.
Citește și: La un PAS de a fi făcută “AFIŞ” pe TRECEREA de PIETONI. VIDEO
Trecerea de pietoni nu mai oferă siguranță!
Trecerile de pietoni nu mai oferă siguranță pietonilor, dovadă fiind situațiile din ce în ce mai dese în care pietonii sunt la un pas de a fi accidentați de șoferii teribiliști. Traversatul pe zebră, dar și mersul pe jos au devenit adevărate capcane, în care oamenii nevinovați riscă să plătească cu prețul propriei vieți. Lipsa de educație și de iresponsabilitate de care dau dovadă tot mai mulți conducători, atunci când se află în trafic, le induce pietonilor o stare de teamă continuă. Chiar dacă zebra ar trebui să-i protejeze, pietonii se tem să mai pună piciorul pe carosabil.
Şoferii riscă suspendarea permisului de conducere
Conform OUG numărul 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, modificată şi completată, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni. Astfel, conducătorul auto primeşte între 4 şi 5 puncte penalizare şi o amendă cuprinsă între 580 de lei şi 725 de lei. În plus, şoferul primeşte şi sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Video:
Andreea VREJOIU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News