REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Violeta Alexadru: Muncim mult, ne agităm mult şi nu avem eficienţă

Violeta Alexadru: Muncim mult, ne agităm mult şi nu avem eficienţă

Replica API 9 ianuarie 2020 | 00:00 393

Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat marţi seara, la Digi 24, că surplusul de forţă de muncă din administraţie este de aproximativ 150.000 de angajaţi şi că reducerea personalului din minister se va face numai după o analiză riguroasă, "nici cu răzbunare şi nici cu dorinţa de a demonstra ceva, ci doar de a eficientiza".

"Aici erau şi cifrele pe care le avem (150.000 de angajaţi n.r.). Nu este vorba dacă să fie înlocuiţi total, parţial, aşa fără nicio analiză. Constatarea mea, la Ministerul Muncii cel puţin, şi sunt în plină evaluare în minister, urmând ca în foarte scurtă vreme să le finalizez şi pe cele de la Casele Naţionale de Pensii, cu ANOFM (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă n.r), AJOFM, Inspecţia Muncii, cu ITM-urile (Inspectoratele Teritoriale de Muncă n.r), respectiv ANPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială n.r), dar am avansat puţin cu situaţia de la Ministerul Muncii, impresia mea este că muncim mult, ne agităm mult şi nu avem eficienţă. (...) O concluzie la care am ajuns este că sunt activităţi intense în unele dintre compartimentele serviciilor din minister, problema este că nu avem eficienţă, pe de o parte, şi că nu ştim să normăm munca de aşa manieră încât să ajungem la rezultat şi atunci da, probabil tot timpul vor fi justificări că e nevoie de oameni mai mulţi, că sunt necesari angajaţi în plus. Fiecare manager, fiecare conducător de instituţie ar trebui să ştie foarte bine potenţialul oamenilor, să găsească o justă măsură între momentul în care simte că sunt încărcaţi suficient şi atunci este nevoie să se găsească cu adevărat specializarea sau tema, domeniul în care are nevoie de resursa suplimentară şi unde ne-am specializat - că avem şi această realitate în sistemul public - în a trage de timp. Fac o lucrare vreo două săptămâni şi de fapt acolo rezultatul se putea atinge într-o mult mai scurtă perioadă", a spus Alexandru.

Ministrul a precizat că optica acestui Cabinet este să se facă o evaluare cât se poate de serioasă din acest punct de vedere, "cu toată rigoarea" .

"Eu vă spun cinstit că optica acestui cabinet este să se facă o evaluare cat se poate de serioasă. Nu ştiu dacă o să fie farmacie, dar eu cel puţin mă ţin serios de treabă. Nu am răzbunări, nu am nimic cu nimeni, dar am evaluat cu toată rigoarea. Unde este eficienţă, unde am nevoie de oameni cu o anumită calificare, încerc să comasez anumite direcţii şi anumite servicii în care consider că o împreunare a expertizei, de exemplu în partea de statistică şi de analiză de date, eu cred că toate deciziile care s-au luat în ultimul an cu privire la salarizare s-au luat inerţial, s-au luat istoric. Nu a făcut nimeni o analiză în profunzime. (...) Deci vom face o analiză, în mod evident vor fi nişte scăderi, dar nu vor fi făcute nici cu răzbunare şi nici cu dorinţa de a demonstra ceva, ci doar de a eficientiza", a mai spus şeful de la Muncă. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ba-Bau , pana acum ai fost o anonima, o ongista de proasta calitate crescuta sub pulpana lui Soros. Daca vrei sa intri in istoria Ministerului Muncii vino cu un proiect de lege in care salariatii sa iasa la pensie la 70 de ani. Urmatoarea tura poti candida la functia de presedinte al tarii.Vei castiga la pas.
0
0
BA DA FRUMOASA IN GHILIMELE MAI ESTI !!!
1
0
Cum poti aprecia cum se munceste , daca niciodata nu ai lucrat intr-un sistem public?Proasta satului vino tu si lucreaza sa vezi cum este ,sa nu ai logistica,legile sa fie schimbate in fiecare zi si apoi sa te trezesti sa spui toate idiotenile.
4
0
Anularea tuturor pensiilor speciale. Eliminarea functionarilor publici pensionari. Reducerea numarului de functionari publici. Reducerea salariilor si pensiilor exagerat de mari. Reducerea numarului de parlamentari. Parlament unicameral.
2
1
Asa e cu incompetentii. Muncesc mult fara rezultate. Atata se poate cu ei. Stim asta si de la pesedei. Tot asa faceau si ei. Mare ghinion are tara asta.
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272