REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.1° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Violeta Alexandru: 56.000 de companii au solicitat şomaj tehnic pentru angajaţi

Violeta Alexandru: 56.000 de companii au solicitat şomaj tehnic pentru angajaţi

Replica API 9 aprilie 2020 | 00:00 1060

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că, până în prezent, 56.170 de companii au solicitat şomaj tehnic pentru 459.000 de angajaţi, la care se adaugă peste 55.000 de cereri de la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, sportivi.

Violeta Alexandru

"Sunt 56.170 de companii care, până la ora la care intrăm în şedinţa de Guvern, au solicitat şomaj tehnic pentru un număr de 459.000 de angajaţi, respectiv peste 55.000 de cereri de la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, sportivi care lucrează pe contract de activitate sportivă şi alte categorii care desfăşoară activităţi pe baza unor relaţii contractuale, altele decât contractele individuale de muncă care sunt acoperite de fondurile de la ANOFM", a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că ministerul este pregătit să facă primele plăţi când va exista disponibilul financiar.

"Puteţi deja să faceţi plăţi. Aveţi disponibil în fondul de şomaj, până la rectificarea bugetară, şi să aducem în completare transferurile de la bugetul de stat", a transmis prim-ministrul Ludovic Orban.

Imagine: Guvernul României

Violeta Alexandru a propus introducerea pe ordinea de zi suplimentară a unui proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea de sprijin guvernamental pentru noi categorii.

"Mă refer la avocaţi, notari, executori judecătoreşti cu activitate întreruptă total sau parţial, respectiv angajaţii cooperativelor meşteşugăreşti de consum, oamenii care au subliniat impactul pe care criza îl are asupra activităţii lor şi care ne solicită să îi avem în vedere pentru sprijinul guvernamental oferit", a explicat ea.

Alexandru a solicitat şi o extindere a perioadei în care solicitanţii să poată depună documentele necesare, dar Orban a subliniat că acceptă acest lucru doar în cazul noilor categorii de beneficiari.

"În ceea ce priveşte celelalte categorii nu sunt de acord, pentru că toţi au ştiut din timp şi au avut timp să formuleze. Pentru categoriile noi, da", a spus el.

Ministrul Muncii a menţionat că proiectul de OUG va clarifica şi situaţia pensionarilor care desfăşoară activităţi în domenii ale economiei afectate de actuala criză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
numele tau e Venezuela
0
0
pensionari arfi indicat sa ramana acasa permanent si locul lor sa fie luat de persoanele care nu au un loc de munca ei au totusi o pensie
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272