REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Viorel Farcaș: Sunt probleme mari pe strada Cuza Vodă din cauza utilităților. Video

Viorel Farcaș: Sunt probleme mari pe strada Cuza Vodă din cauza utilităților. Video

Mirela PASCAL 7 martie 2024 | 00:00 4084

Ani la rând, Constanța a fost întoarsă pe dos din pricina lucrărilor care au loc în Constanța, mai ales la marile bulevarde, dar și la zona centrală a Constanței. Șantierele încep să se închidă rând pe rând, adevărat, cu același ritm cu care s-au și executat, însă important este că, până în iulie, tot haosul din orașul de la malul mării va dispărea. Viorel Farcaș, fostul director al Confort Urban și antreprenorul subcontractat de Meva Concept SRL, compania care a câștigat contractul pentru reabilitarea zonei centrale, s-a aflat în studioul Replica, unde a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre stadiul lucrărilor... inclusiv cele de pe strada Cuza Vodă, acolo unde sunt cele mai mari probleme.

Viorel Farcas: Sunt probleme mari pe strada Cuza Voda din cauza utilitatilor. Video

Viorel Farcaș s-a ocupat, în mare parte, de strada Ștefan Cel Mare, deși firma Meva este cea care a câștigat contractul. După ce compania a bătut palma cu primăria Constanța și a pus mâna pe milioane, și-a dat seama că este în imposibilitate de a executa lucrările, așa că a subcontractat lucrarea. Viorel Farcaș, reprezentantul firmei Mooz Services SRL, a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat și de ce a durat atât de mult finalizarea lucrărilor. „Lucrările sunt îngreunate și bat pasul pe loc din cauza suprapunerii contractelor de lucrări de utilități, aici mă refer la lucrările de reabilitarea canalizării și a apei făcute de S.C. RAJA, precum și lucrările care au venit pe proiectul pentru reabilitarea lucrărilor de termie. Aceste lucrări s-au suprapus din cauza finanțărilor care au fost primite pe PNRR. Instalațiile care existau atât la termie cât și cele de la RAJA erau foarte vechi, existau pierderi de apă și pierderi de agent termic. Aceste rețele s-au înlocuit, au garanția de 100 de ani, sperăm că nu o să mai fie disconfort și vom circula civilizat în trafic. Ștefan cel Mare a fost finalizată, a ajuns la un procent de 92%, singurele lucrări care mai sunt de executat vizează fântânile. Sperăm că temperaturile vor fi optime, astfel încât în două săptămâni să dăm drumul și la instalațiile din fântâni. Nu sunt eu subcontractor dar, din câte am discutat, lucrările vor fi gata în două săptămâni. Practic, strada Ștefan cel Mare este finalizată. Lăpușneanu din câte se vede, pe carosabil și pe trotuar este finalizat cam 92-98%, 1 Mai, la fel, este circulabil la nivel de carosabil, mai sunt mici lucrări pe partea de terasament, trotuare, în zona podului Doraly, iar zona centrală fără zona Mircea, este finalizată”, a declarat Viorel Farcaș.

Viorel Farcas: Sunt probleme mari pe strada Cuza Voda din cauza utilitatilor. VideoViorel Farcaș

Strada Cuza Vodă, departe de a fi finalizată...

Însă, nu doar de strada pietonală s-a ocupat, ci de tot ceea ce ține de zona centrală, inclusiv de străzile care și azi sunt întoarse pe dos... la propriu. Una dintre acestea este Cuza Vodă. „Cele mai multe probleme sunt pe strada  Cuza Vodă, au intervenit mai mulți acolo, cei de la Electrica, Termie, RAJA... ceea ce face ca această stradă să fie imposibil de realizat. 

Viorel Farcas: Sunt probleme mari pe strada Cuza Voda din cauza utilitatilor. Video

Amplasamentul este ocupat de țevi și de săpături. La ritmul care este acum, în mod sigur nu se va finaliza nici în 2, 3 luni. În această situație mai sunt străzile Miron Costin și Jupiter“, a explicat Farcaș.

Viorel Farcas: Sunt probleme mari pe strada Cuza Voda din cauza utilitatilor. Videostrada Cuza Vodă

Farcaș a explicat și de ce aceste proiecte nu au fost realizate în termen, fiind de părere că principala problemă o reprezintă creșterea prețurilor materialelor... având în vedere că respectivele contracte s-au semnat în 2019, iar lucrările au început mult mai târziu, când tarifele au explodat.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272