REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Deţinutul care a înşelat o angajată a Primăriei Cernavodă a creat probleme şi la Penitenciarul Poarta Albă

Deţinutul care a înşelat o angajată a Primăriei Cernavodă a creat probleme şi la Penitenciarul Poarta Albă

Replica API 6 septembrie 2013 | 00:00 790

Percheziţii în Penitenciarul Slobozia: în celula lui Goreac au fost găsite telefoane mobile

Percheziţii în Penitenciarul Slobozia: în celula lui Goreac au fost găsite telefoane mobile

Percheziţii, miercuri seara, în Penitenciarul Slobozia, după ce angajaţii acestei instituţii au fost informaţi cu privire la faptul că un deţinut încarcerat la ei a reuşit să sune o angajată a Primăriei Cernavodă şi să o înşele prin metoda "Accidentul". "Au fost efectuate percheziţii, iar în camera în care se afla deţinutului F.G. au fost găsite telefoane mobile. A fost declanşată o anchetă, el va răspunde disciplinar", au declarat, pentru "Replica", reprezentanţii Penitenciarului Slobozia. Florin Goreac, căci despre el este vorba, este originar din Medgidia, are 24 de ani şi a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare, pentru tâlhărie. Reamintim că, miercuri, în jurul orei 14.00, Florin Goreac a sunat-o pe Petronia Penca, angajată a Primăriei Cernavodă, s-a recomandat drept avocat şi i-a spus că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier şi că trebuie urgent să trimită 3 mii de lei. I-a indicat femeii şi un cont, iar ea, de bună credinţă, a alergat la bancă să depună suma. Ulterior, când a fost sunată de fiul ei, femeia a realizat că a fost înşelată şi a apelat la Poliţia Cernavodă. Oamenii legii au demarat cercetările, afdlând cu această ocazie, de la bancă, cine a venit să ridice cei 3 mii de lei. Au aflat apoi de la femeia care a venit să ia banii din cont că a fost sunată de cumnatul ei, fiind anunţată de acesta că familia e "mai bogată" cu 3 mii de lei. Cumnatul, adică Florin Goreac, se află însă în Penitenciarul Slobozia, condamnat definitiv pentru o faptă de tâlhărie, iar acum i se va adăuga la pedeapsă şi noua "ispravă". Până la condamnarea definitivă, Florin Goreac a fost cazat la Penitenciarul Poarta Albă (în perioada octombrie 2011 - 13.03.2013). Angajaţii Penitenciarului Poarta Albă spun că Goreac a făcut probleme şi cât s-a aflat în grija lor: bărbatul a fost sancţionat în data de 12 octombrie 2012 pentru "nerespectarea regulilor interioare" din unitatea de detenţie, fiindu-i interzise vizitele timp de 3 luni.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108