REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Taxa de dezvoltare şi promovare a turismului se achită integral până la data de 1 iulie

Taxa de dezvoltare şi promovare a turismului se achită integral până la data de 1 iulie

A.F. 26 aprilie 2024 | 00:00 872

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, informează contribuabilii că, potrivit Capitolului V din Anexa 6 la HCL 339/2023 pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2024, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul taxei de dezvoltare și promovare a turismului este stabilit diferențiat în funcţie de tipul/destinația spaţiului și zona de amplasare, după cum urmează:

Taxa de dezvoltare si promovare a turismului se achita integral pana la data de 1 iulie

1. În sumă fixă, anuală, în funcție de destinația și zona de amplasare a spațiului în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță și este datorată de către:

- operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice, care îşi desfăşoară activitatea în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă,  
- persoanele fizice și juridice, proprietari ai spațiilor cu destinația de locuit din stațiunea Mamaia și Sat Vacanță. 

Taxa de dezvoltare și promovare a turismului, se achită integral până la data de 01.07, inclusiv, dată până la care contribuabilii au şi obligaţia depunerii declaraţiei de impunere anuală.

În cazul contribuabililor nou-înființați și a celor care deschid puncte de lucru sau care dobândesc spații situate în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță după împlinirea termenului scadent de plată al taxei, respectiv 01.07, depunerea declaraţiei şi plata taxei se efectuează în termen de 30 de zile de la data înfiinţării, modificării aduse actului constitutiv/statutului/autorizaţiei de funcţionare sau dobândirii, după caz.

2. În cotă procentuală de 1% aplicată la valoarea totală a cazării/tarifului de cazare, exclusiv TVA și este datorată de către turist/persoana care se cazează corespunzător perioadei de ședere în structura de cazare turistică din municipiul Constanța, inclusiv stațiunea Mamaia.

Obligatia de a calcula, retine si varsa taxa la bugetul local revine operatorilor economici ce au în proprietate sau dețin cu orice titlu structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare în municipiul Constanța, inclusiv Stațiunea Mamaia, clasificate de autoritatea centrală cu competențe în domeniul turismului. 

Termenul de depunere al declarației este până la data de 10, inclusiv, a lunii în curs, pentru luna precedentă în care s-au obtinut venituri din prestarea serviciului de cazare.

Începând cu ziua imediat următoare termenelor scadente se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracţiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Constituie contravenţii depunerea peste termen/nedepunerea/depunerea declaraţiei cu informaţii eronate/nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei şi se sancţionează cu amendă de la 400 lei la 900 lei, în cazul persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, şi cu amendă de la 1.400 lei la 2.500 lei în cazul persoanelor juridice.

Formularele tipizate și documentele doveditoare necesare impunerii la plata taxei de dezvoltare și promovare a turismului se regăsesc online, accesând site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea “Documente declarare persoane fizice/persoane juridice”/”Taxa de dezvoltare și promovare a turismului” și pot fi depuse:

  • online pe site-ul www.spit-ct.ro, cu autentificare;
  • pe adresele de e-mail ale agențiilor fiscale;
  • prin poștă cu confirmare de primire;
  • la sediul agențiilor fiscale, pe bază de programare. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Statu Roman e cel mai mare hot. Votați Chitac
1
2
sa va iau taxele in salam ... cum poti sa ceri 200 lei pe fiecare apartament din mamaia , taxa cand omul locuieste acolo si nu desfasoare activitati turistice????????? infractoriilor
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212