REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Luceafărul din Murfatlar care dădea ponturi clanului Pişat, INFRACŢIUNI pe bandă rulantă din puşcărie!

Luceafărul din Murfatlar care dădea ponturi clanului Pişat, INFRACŢIUNI pe bandă rulantă din puşcărie!

Replica API 27 octombrie 2016 | 00:24 538

Fără permis de conducere

Fără permis de conducere

Mihalache Vişan este poreclit Luceafărul. Este din Murfatlar şi este cunoscut pentru infracţiunile pe care le-a săvârşit. Acesta a făcut parte şi dintr-un grup infracţional, fiind cercetat pentru mai multe furturi date pe raza a 3 judeţe. Mai exact, dădea ponturile chiar din puşcărie, coordonând astfel activitatea infracţională a clanului Pişat – aşa cum era cunoscut. Ulterior, chiar dacă nu avea permis de conducere, a condus autoturisme pe drumurile publice şi a fost implicat în accidente rutiere. Şi, de menţionat este că în 2007 avea deja o condamnare, fiind eliberat condiţionat.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa, Postul de Poliţie Valu lui Traian, la data de 25.10.2016, l-au depistat pe Mihalache Vişan, în vârstă de 38 de ani, din oraşul Murfatlar, pe numele căruia Judecătoria Constanţa a emis un mandat de executare a pedepsei de patru ani şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Acesta a fost introdus în Penitenciarul Poarta Albă. Însă trecutul lui este cât se poate de tumultos şi aici ne referim la sfera infracţională. În 2007 deja era obişnuit cu închisoarea, fiind eliberat condiţionat. Apoi, în 2011, a acţionat alături de Marian Cristian Gaşpar, Vasile Irimia, Ştefan Cătălin Dojană, zis „Pişat”, Dumitru Daniel Ciobanu, zis „Ţiganu” sau „Năvodari”, Daniel Creiniceanu şi Nicuşor Nicolae. Au furat de la SC German Foods SRl din Năvodari, o catitate de 3.000 de pachete de cafea Jacobs, Amarroy şi Dallmayr, provocând un prejudiciu estimat la 35.863 lei.

Când au fost arestaţi suspecţii, Luceafărul era deja la puşcărie

Numai că, de precizat este faptul că la data când suspecţii au fost prinşi, Luceafărul din Murfatlar era deja arestat în altă cauză, fiind vorba despre infracţiuni rutiere. În anul 2009, acesta a condus un autoturism pe DN3, dinspre Constanţa către Valu lui Traian, chiar dacă nu avea permis de conducere. Ajungând în dreptul unei reprezentanţe auto, a întors brusc maşina peste marcajul dublu continuu, intrând în coliziune cu un autoturism marca Citroen, care rula regulamentar, din sens opus. Mai multe persoane au rămas încarcerate, fiind rănite grav. Dar, Mihalache Vişan, după ce a ajuns la închisoare, nu a stat departe de infracţiuni şi astfel a ales să ia parte la altele. Coordona o grupare infracţională, clanul lui „Pişat”, căreia îi dădea ponturi. Membrii grupării au dat o sumedenie de spargeri, atât la societăţi comerciale cât şi la locuinţe. A fost condamnat, a stat la închisoare, după care a fost, din nou, eliberat condiţionat. Şi, bineînţeles că iar a fost prins cu mâţa-n sac, fiind vorba despre un alt accident rutier în care a fost implicat. Pe 13.07.2015 a fost trimis în judecată şi pe 9.05.2016 condamnat 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere. A primit şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (persoană vătămată Emanuel-Gabriel D.). Însă, cum avea mai multe condamnări mai vechi (decizia penală nr. 545/06.06.2012 a Curţii de Apel Constanţa, 1371/03.04.2009 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 15/11.01.2011 a Curţii de Apel Constanţa, s.p. nr. 236 din 30.01.2012 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 545/06.06.2012 a Curţii de Apel Constanţa, s.p. 1371/03.04.2009 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 15/11.01.2011 a Curţii de Apel Constanţa, s.p. nr. 236 din 30.01.2012 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 545/06.06.2012 a Curţii de Apel Constanţa) acestea au fost contopite. Astfel, privind restul de 1040 zile rămase de executat de inculpat, din pedeapsa de 11 ani închisoare, liberare condiţionată acordată de Judecătoria Medgidia, prin sentinţa penală nr. 1243/03.08.2007, au fost repuse în individualitatea lor pedeapsa de 2 ani închisoare şi cele 8 pedepse de câte 2 ani şi 10 luni închisoare, toate stabilite prin s.p. nr. 236 din 30.01.2012 a Judecătoriei Medgidia, precum şi pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1371/03 04 2009 a Judecătoriei Medgidia, pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614