REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.5° Constanța Mar., 20 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7618
10.5° Constanța Marți, 20 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7618
 

Kim Jong-un, în comă după o hemoragie cerebrală severă? Ar fi fost transportat de urgență în China pentru tratament

Kim Jong-un, în comă după o hemoragie cerebrală severă? Ar fi fost transportat de urgență în China pentru tratament

Mariana MURAT 20 octombrie 2026 | 02:45 328

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un este din nou în centrul unor speculații grave pe rețelele sociale, după ce ar fi dispărut din spațiul public timp de o săptămână. Wanjun Xie, președintele Partidului Democrat din China, a susținut că liderul nord-coreean ar fi suferit o hemoragie cerebrală severă și ar fi intrat în comă. 

Kim Jong-un, in coma dupa o hemoragie cerebrala severa? Ar fi fost transportat de urgenta in China pentru tratamentKim Jong-un

Potrivit unor informații neconfirmate de pe rețelele sociale, citate de mai multe publicații internaționale de presă, inclusiv The Sun, liderul de la Phenian ar fi suferit o hemoragie cerebrală severă, ar fi intrat în comă și ar fi fost transportat de urgență în China pentru tratament. Mai mult, unele relatări susțin chiar că dictatorul ar fi murit, însă până în prezent nu există confirmări oficiale care să susțină aceste afirmații.

Kim Jong-un, dispărut din atenția publică. Ce se știe despre starea sa

Absența lui Kim Jong-un din spațiul public după apariția sa din 11 octombrie a alimentat speculațiile privind starea sa de sănătate. Potrivit informațiilor vehiculate online, condițiile medicale precare din Phenian ar fi determinat transferarea sa în China, unde ar fi primit îngrijiri de urgență.

Kim Jong-un, in coma dupa o hemoragie cerebrala severa? Ar fi fost transportat de urgenta in China pentru tratamentKim Jong-un

Wanjun Xie, președintele Partidului Democrat din China, a contribuit la răspândirea acestor afirmații printr-o postare pe platforma X. Acesta a susținut că liderul nord-coreean ar fi suferit o hemoragie cerebrală severă și ar fi intrat în comă. Tot potrivit mesajului său, specialiști de la Spitalul Colegiului Medical al Uniunii din Beijing ar fi fost trimiși în Coreea de Nord, înainte ca Kim să fie transferat în China pentru tratament.

Ulterior, Xie a avansat și ipoteza morții dictatorului, fără a prezenta dovezi independente care să confirme această afirmație. Potrivit estimărilor făcute de Coreea de Sud, folosind Inteligența Artificială, Kim Jong Un ar putea suferi de insomnie severă, exces ponderal și un risc crescut de boli cardiovasculare, având în vedere greutatea estimată la peste 140 kg și istoricul familial de probleme cardiace.

De asemenea, există îngrijorări privind consumul de alcool și tutun, care i-ar putea agrava tulburările de somn. În 2023, acesta a fost observat cu cearcăne pronunțate și semne de oboseală, însă nicio boală nu a fost confirmată oficial printr-un diagnostic medical public.

Kim Jong-un, in coma dupa o hemoragie cerebrala severa? Ar fi fost transportat de urgenta in China pentru tratamentKim Jong-un

Sora dictatorului ar putea prelua puterea

Dacă scenariul morții lui Kim Jong-un s-ar confirma, una dintre cele mai importante întrebări ar viza succesiunea la conducerea Coreei de Nord, stat care deține arme nucleare. Numele aflat în prim-plan este cel al lui Kim Yo-jong, sora mai mică a liderului, considerată o figură influentă în structurile regimului.

Aceasta ar putea prelua temporar conducerea, până când fiica dictatorului, Kim Ju-ae, ar fi suficient de mare pentru a-i succeda. Kim Yo-jong și-a construit o reputație dură pe scena internațională, lansând în repetate rânduri atacuri verbale la adresa unor lideri străini. Printre țintele sale s-au numărat fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol și fostul președinte american Joe Biden.

O asemenea tranziție ar ridica întrebări majore privind stabilitatea conducerii nord-coreene, însă nu există confirmări că un asemenea proces ar fi început.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere