Pompierii s-au chinuit mai bine de 3 ore să stingă un incendiu la Hârşova: au murit trei capre şi păsări
Pompierii s-au chinuit mai bine de 3 ore să stingă un incendiu la Hârşova: au murit trei capre şi păsări
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn incendiu devastator a acaparat un grajd din Hârşova, în urma căruia s-a făcut scrum un acoperiş, pe o suprafaţă de circa 350 metri pătraţi, pe când trei capre şi cinci boboci de gâscă şi-au pierdut viaţa.
Apelul prin 112 a fost primit marţi, 16 septembrie, în jurul orelor 9.27, solicitându-se prezenţa pompierilor, întrucât un grajd a fost cuprins de flăcări. Două autospeciale de la Hârşova au ajuns numaidecât la faţa locului, 15 militari din cadrul ISU Dobrogea, între care un ofiţer, luptându-se cu flăcările mai bine de 3 ore. În juul orei 12.40 a fost lichidat incendiul. Tot acoperişul grajdului, circa 350 de metri pătraţi, s-a făcut scrum şi, chiar dacă iniţial a fost precizat faptul că în interior nu au fost animale, ulterior au fost găsite moarte trei capre şi cinci boboci de gâscă. Potrivit anchetatorilor, se pare că focul a pornit de la o ţigară aruncată la întâmplare.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News