REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Prefectul Constanţei s-a ales cu reclamaţie la DNA pentru ABUZ ÎN SERVICIU!

Prefectul Constanţei s-a ales cu reclamaţie la DNA pentru ABUZ ÎN SERVICIU!

Replica API 5 octombrie 2016 | 23:16 555

Documente

Documente

Adrian Nicolaescu

Viceprimarul din localitatea Dobromir şi mai mulţi consilieri locali au depus plângeri la DNA pe numele prefectului Adrian Nicolaescu şi pe cel al primarului Visel Iusein, dar şi pe al secretarului. Mai exact, este vorba despre faptul că alesul local a fost condamnat la închisoare, iar prefectul nu ar fi luat măsurile ce se impun, după cum au precizat reclamanţii. Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe.

Situaţia de la Dobromir este una mai veche! La mijlocul lunii septembrie anul curent, viceprimarul Ionuţ Leontin Ivana a depus o sesizare la Prefectură cu privire la un grup infracţional organizat care se află la conducerea Primăriei. Acesta susţinea că atât primarul, Iusein Visel, cât şi secretarul, Iana Stănuţa, sunt condamnaţi şi se află în perioada de încercare, ceea ce i se pare de-a dreptul strigător la cer. Precizăm că Iusein Visel a fost condamnat de Judecătoria Medgidia la 6 luni de închisoare cu suspendare, pe când Iana Stănuţa la 8 luni, decizie rămasă definitivă la finele lunii octombrie 2015, la Curtea de Apel Constanţa. Prin urmare, cei doi şi-au terminat de ispăşit pedepsele în vară, prin iunie, respectiv august, când erau încă în funcţii, Iusein fiind reales. Acum, ambii se flă în termenul de încercare şi, surpriză!, primarul este trimis în judecată într-un alt dosar instrumentat de DNA, fiind acuzat de fraude cu fonduri APIA, alături de fratele şi tatăl său. În tot acest timp, viceprimarul a precizat că a tot depus sesizări la Prefectură, dar nu au fost luate în seamă. Prin urmare, la data de 3 octombrie 2016, Ivana, alături de 6 consiliei locali, a depus plângere la DNA, atât pe numele prefectului, cât şi pe cel al primarului şi al secretarului. „Împotriva numiţilor Nicolaescu Adrian Viorel, prefectul judeţului Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (...) Iusein Visel, primarul comunei Dobromir, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurpare a calităţii oficiale (...) şi Iana Stănuţa, secretarul comunei Dobromir, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. În fapt, urmare a scrutinului electoral desfăşurat în luna iunie 2016, numitul Iusein Visel a fost ales în funcţia de primar al comunei Dobromir. De menţionat este faptul că, anterior dobândirii calităţii de primar, în sentinţa penală nr. 2268/25.06.2014 pronunţată în dosarul nr. 9463/256/2013 al Judecătoriei Medgidia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 978/P/28.10.2015 a Curţii de Apel Constanţa, numitul Iusein Visel a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, la pedeapsa de 6 luni de închisoare, dispunându-se, totodată, suspendarea executării pedepsei. (...) Ulterior validării numitului Iusein Visel în funcţia de primar al comunei Dobromir, prin decizia nr. 536/6.07.2016, pronunţată în dosarul nr. 1153A/2016 al Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea nr. 393/2004, reţinându-se, în esenţă, faptul că încetarea de drept a mandatelor aleşilor locali condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii, urmează a se realiza indiferent de modalitatea de executare a pedepsei prin hotărâre de condamnare. (...) Faţă de toate aspectele anterior expuse, solicităm efectuarea de cercetări în vederea srabilirii activităţii infracţionale a numiţilor Adrian Viorel Nicolaescu – prefect al judeţului Constanţa, Iusein Visel – primar al comunei Dobromir şi Iana Stănuţa – secretar al comunei Dobromir, punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii acestora în judecată”, se arată în plângerea depusă la DNA Constanţa, în atenţia procurorului şef.

Liliana CHIRU

Citeşte şi:

http://www.replicaonline.ro/ape-tulburi-la-dobromir-viceprimarul-a-depus-reclamatie-la-prefectura-un-grup-infractional-organizat-290341/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614