REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

ACUZAȚII la adresa FOSTULUI SOȚ: 'Mi-a băgat nisip în rezervorul mașinii'

ACUZAȚII la adresa FOSTULUI SOȚ: 'Mi-a băgat nisip în rezervorul mașinii'

Replica API 19 iunie 2019 | 00:00 307

O femeie din Constanța a mers în instanță, solicitând un ordin de protecție împotriva fostului soț, care este vecin cu părinții ei și care i-ar ieși în cale ori de câte ori merge în vizită la aceștia, amenințând-o și făcând scandal. Printre exemplele date, este și acela că bărbatul de care a divorțat i-ar fi pus nisip în rezervorul mașinii.

La interpelarea instanței, reclamanta arată că își menține solicitarea de emitere a ordinului de protecție. Învederează instanței că părinții săi locuiesc vizavi de pârât, în satul Chirnogeni. Față de cele menționate, arată că solicită ca pârâtul să mențină o distanță de 500 de metri față de aceasta atunci când ea merge la părinții săi. La interpelarea instanței cu privire la durata pentru care solicită emiterea ordinului, reclamanta arată că solicită o perioadă de 2-3 ani, până pârâtul se liniștește. Cu privire la fapta pe care o reclamă, ea a arătat că acum două zile era la părinții săi în Chirnogeni, și pârâtul, fiind vecin cu aceștia, când a văzut-o a început să îi adreseze injurii grave și jigniri, a amenințat-o că o desfigurează, să se ferească de el. Reclamanta mai arătat că în luna martie pârâtul i-a pus nisip în rezervorul mașinii, din cauza lui a avut și probleme cu albinele pe care le îngrijește. Prezintă în fața instanței niște obiecte metalice și arată că acum două săptămâni, pârâtul i le-a pus în fața porții casei părinților săi pentru a face pană cu mașina atunci când vine la ei. Învederează instanței că în ceea ce privește relațiile dintre ea și pârât nu au existat cazuri de violență, pârâtul o urmărește și o fotografiază, pentru ca apoi să trimită acele fotografii celor două fiice ale lor. Audiat în cauză, tatăl reclamantei, care locuiește lângă pârât, a precizat că fiicei sale nu îi este teamă de fostul soț, că au mai avut certuri, dar nu scandaluri și nici amenințări. În plus, instanța a constatat că reclamațiile femeii nu au fost probate, fiind simple relatări, motiv pentru care i-a respins solicitarea de emitere a unui ordin de protecție.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cine a instrumentat dosarul sa plateasca
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108