REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Adevărul despre unt: sănătos sau periculos?

Adevărul despre unt: sănătos sau periculos?

Replica API 18 decembrie 2020 | 00:00 1241

Se pare că untul nu este atât de dăunător pe cât ne așteptăm, dacă este consumat în cantități moderate. Cel puțin asta susține un studiu realizat la Universitatea Tufts din Boston. Cercetătorii au analizat legătura dintre consumul de unt și bolile cardiovasculare, diabet și mortalitatea în rândul adulților, citează doc.ro.

Studiul a fost realizat pe 636.151 de subiecți, care au consumat diferite cântați de unt, de la o treime de linguriță până la 2-3 lingurițe pe zi. Specialiștii și normele internaționale consideră că o porție normală zilnică de unt este de aproximativ o linguriță. Așadar, unii dintre subiecți au consumat chiar mai mult decât doză zilnică recomandată.

Cu toate că pe parcursul studiului mai mulți subiecți au dezvoltat diabet sau boli cardiovasculare, nu s-a putut face o corelație clară între consumul de unt și aceste afecțiuni.

"Chiar dacă oamenii care mănâncă mai mult unt au, în general, diete și stiluri de viață considerate mai proaste, se pare că untul este, per total, un lucru destul de neutru", a declarat Laura Pimpin co-autoare a studiului.

"Acest lucru sugerează că untul ar putea fi un aliment de «cale de mijloc» sau de compromis: este o opțiune mult mai sănătoasă decât zahărul sau amidonul, cum ar fi pâinea albă sau cartofii, la care untul este un ingredient folosit frecvent și care au fost asociate cu un risc mai mare de diabet și de boală cardiovasculară; și, în același timp, untul este o opțiune mai rea decât multe margarine și uleiuri pentru gătit - acelea care sunt bogate în grăsimi sănătoase, cum ar fi uleiurile de boabe de soia, de canola, de semințe de în și uleiul de măsline extravirgin, care cel mai probabil ar scădea acest risc, în comparație cu oricare dintre aceste variante: untul sau făină rafinată, amidonul și zaharurile", a mai spus Laura Pimpin, potrivit now.tufts.edu.

"În general, rezultatele studiului nostru sugerează că untul nu ar trebui nici pus la colț, dar nici considerat un aliment care a "revenit", fiind recomandat pentru o sănătate de fier", spune autorul principal al studiului, Dariush Mozaffarian.

"Este nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege mai bine potențialul observat în privința scăderii riscului de diabet, care a fost de asemenea sugerată în alte studii legate de grăsimile din lactate. Acest lucru ar putea fi real sau ar putea fi datorat altor factori asociați cu consumul de unt - însă studiul nostru nu dovedește o relație de tipul cauza și efect", mai spune Mozaffarian.

Ce conține untul

În general, o lingură de unt de calitate, conține:

aproape 101 calorii

aproape 12 grame de grăsimi (99%)

0.01 grame carbohidrați

0.12 grame proteine (1%)

Regulă pare să fie moderația, în special la persoanele sănătoase. Dacă suferi deja de anumite afecțiuni cronice, discuta cu medicul tău despre riscurile și beneficiile consumului de unt în cazul tău. Poți include regulat untul în dietă ta, însă nu consumă 3 felii de pâine cu unt la micul dejun zilnic și nu „îmbată” mereu friptură sau legumele în linguri de unt când le gătești la tigaie sau la cuptor!

Și poate cel mai important, achiziționează unt de calitate, fără adaos de sare, coloranți sau arome.

Cu ce poți înlocui untul, dacă ai colesterolul mare

Există câteva variante care pot înlocui cu succes untul, mai ales în rețete și preparate culinare. Poți să dai o mâna de ajutor chiar tu în ceea ce privește reducerea riscului tău de hipercolesterolemie (valorile mari ale colesterolului în sânge), prin înlocuirea untului obișnuit cu alimente care sunt mai sărace în grăsimi săturate sau alimente care s-au dovedit că au un impact mai mic asupra riscului de boli cardiovasculare, cum ar fi:

untul obținut din laptele unor animale hrănite cu iarbă

avocado

uleiul de avocado

uleiul de cocos

uleiul de măsline

iaurtul

sosul (piureul) de mere sau o banană făcută piure pentru a înlocui jumătate din grăsimea folosită în alimentele care necesită pregătire în cuptor.

De exemplu, pe cartofii copți la cuptor, în loc de unt sau smântână fermentată, poți pune puțin iaurt.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212