REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Adomniţei: Miniştrii Guvernului Ponta să ţină cont de problemele locale când ajung în teritoriu

Adomniţei: Miniştrii Guvernului Ponta să ţină cont de problemele locale când ajung în teritoriu

Replica API 18 septembrie 2013 | 00:00 175

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a declarat, marţi, că miniştrii Guvernului Ponta nu sunt "nici portari, şi nici şoferi" şi că atunci când ajung în teritoriu trebuie să ţină cont de problemele locale, nu de temele cu care ei vin de la Bucureşti. Cristian Adomniţei a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX că el spune lucrurilor pe nume, fie că e vorba de un ministru liberal sau de miniştri ai altor partide şi că le va aminti în permanenţă acestora de promisiunile făcute alegătorilor în cursul anului trecut.

"Am spus celor din guvern să-şi vadă de treabă şi de ceea ce s-a promis oamenilor. Înainte de a vorbi de reformă şi de bunele intenţii, hai să ne ocupăm şi de vechile intenţii. Să ne ocupăm şi de cele promise, cum ar fi spitalul regional de urgenţe de la Iaşi. I-am spus asta ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, când a fost zilele trecute la Iaşi", a declarat Cristian Adomniţei.

Şeful CJ Iaşi a afirmat că a găsit împreună cu primarul localităţii ieşene Miroslava terenul unde ar putea fi amplasat noul spital, dar că "mai rămâne ca şi Bucureştiul să-şi facă temele".

"Eu le spun tuturor miniştrilor, fie că-s liberali, social-democraţi sau conservatori: Nu sunteţi portari la minister, şi nici şoferi, ci sunteţi miniştri. Nu puteţi veni la Iaşi şi să nu vorbiţi de spitalul de urgenţe, că eu ca ministru am venit cu altă temă. Chiar nu mă interesează temele lor, mă interesează cele prezentate oamenilor şi pentru care ne-au votat. I-am spus asta lui Nicolăescu şi o spun oricărui ministru care vine la Iaşi", a afirmat Adomniţei.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat săptămâna trecută la Iaşi că două spitale regionale vor avea prioritate pentru a fi realizate, la Iaşi şi la Cluj, explicând că atât Iaşiul, cât şi Clujul sunt "la pământ", întrucât au multe spitale multipavilionare, iar bolnavii sunt purtaţi dintr-o parte în alta.

Eugen Nicolăescu a afirmat că proiectul construirii a opt spitale regionale a fost un demers pe care l-a susţinut, întrebat fiind de către şeful CJ Iaşi Cristian Adomniţei când va fi demarat proiectul spitalului de la Iaşi.

"Domnule ministru, liderii noştri (ai USL - n.r.) au jurat că vor face spitalul regional de Urgenţe la Iaşi. Cer ca măcar primul hârleţ să se sape în aceşti ani, dar vreau să şi văd că se întâmplă ceva. Vine vremea când se va face socoteala. Eu spun din timp, ca să avem vreme să îndeplinim. Discutaţi în guvern şi rezolvaţi această situaţie. Eu sunt răbdător, dar atent. Să vedem şi fapte, nu poveşti", i-a spus Adomniţei ministrului Eugen Nicolăescu, în cadrul dezbaterii regionale pe care Ministerul Sănătăţii a purtat-o la Iaşi cu reprezentanţii sistemului medical din zona de nord-est a ţării.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a spus că "în orice situaţie" două spitale regionale, cele de la Iaşi şi Cluj, vor avea prioritate pentru a fi realizate atunci când vor fi bani.

Proiectul construirii unui spital regional de urgenţe la Iaşi a figurat printre promisiunile USL făcute în campania electorală de anul trecut, şefii PSD şi PNL promiţând că vor realiza investiţia în situaţia în care vor câştiga alegerile.

sursa: mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108