REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Adrian Mutu se gândește deja la derby-ul Craiovei: "E cel mai important meci al sezonului!"

Adrian Mutu se gândește deja la derby-ul Craiovei: "E cel mai important meci al sezonului!"

Replica API 27 septembrie 2021 | 21:19 629

U Craiova 1948 a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie în Liga 1, oltenii ratând în ultimele minute cele trei puncte contra lui FC Botoșani, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 1-1, scrie digisport.ro

Sekou Sidibe, atacantul exclus din lot după reacția nervoasă din meciul cu FCSB, a fost reprimit în echipa lui U Craiova 1948 și a reușit un gol spectaculos în minutul 60. După meciul de la Botoșani, Adrian Mutu l-a felicitat pe tânărul belgian și a explicat cum a luat decizia de a trece cu vederea ieșirea nervoasă a acestuia.

Mutu se gândește deja la derby-ul cu Universitatea Craiova, pe care îl consideră cel mai important meci al sezonului.

"Au avut o atitudine foarte bună, au luptat. E păcat că n-am reușit să marcăm la ocaziile avute. Sidibe e un jucător tânăr, câteodată mai face greșeli, trebuie să-l înțelegem. Cei tineri, când greșesc, trebuie atenționați, dar și ajutați să crească. Mă bucur că a marcat. A fost un gol foarte frumos.

Sunt puțin supărat că n-am reușit să închidem meciul și să plecăm cu trei puncte. Important e că am reușit să ținem piept unei echipe foarte bune și am fost foarte aproape să câștigăm cele trei puncte.

Sper să fie un meci fără incidente în tribune (n.r - despre meciul cu Universitatea Craiova). Sunt sigur că pe teren cele două echipe vor face spectacol. Se știe rivalitatea dintre cele două echipe. Pentru noi, da, e cel mai important meci din campionat. E un meci așteptat și abia așteptăm să-l jucăm", a spus Adrian Mutu.

Partida dintre U Craiova 1948 și Universitatea Craiova este programată duminică, 3 octombrie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.

După 10 meciuri jucate în acest sezon de Liga 1, U Craiova 1948 ocupă locul 12, cu 9 puncte.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108