Agenţi ai FBI i-au confiscat telefoanele primarului oraşului New York
Agenţi ai FBI i-au confiscat telefoanele primarului oraşului New York
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAgenţi ai FBI i-au confiscat telefoanele şi dispozitivele electronice primarului oraşului New York, Eric Adams, ca parte a unei investigaţii federale privind finanţarea campaniei sale electorale, a declarat vineri unul dintre avocaţii săi, potrivit AFP, sursa citată de agepres.ro.
Aceste confiscări ar fi legate de o investigaţie de corupţie pentru a stabili dacă Adams a conspirat cu guvernul turc şi cetăţeni turci în timpul campaniei sale din 2021 pentru funcţia de primar al New Yorkului.
"Luni seara, FBI l-a abordat pe primar după un eveniment. Primarul s-a conformat imediat cererii FBI şi le-a înmânat dispozitive electronice", a pecizat Boyd Johnson, avocatul campaniei, într-o declaraţie trimisă AFP.
"El nu a fost acuzat de nicio infracţiune şi continuă să coopereze cu ancheta", a adăugat avocatul.
Ancheta federală asupra campaniei lui Adams a fost făcută publică săptămâna trecută, când agenţi ai FBI au percheziţionat casa colectorului de fonduri al campaniei sale - stagiara Brianna Suggs, în vârstă de 25 de ani - şi au confiscat computere şi telefoane mobile, precum şi un dosar de carton marcat ''Eric Adams''. Săptămâna trecută, în urma raidului, primarul a părăsit în grabă Washingtonul, unde urma să se întâlnească cu oficiali ai Casei Albe şi ai Congresului pentru a discuta despre afluxul de migranţi în oraşul său, şi s-a întors la New York.
"Mă aştept ca toţi membrii echipei mele să respecte legea şi să coopereze pe deplin cu orice formă de investigaţie", a transmis Adams într-un comunicat vineri.
"Este exact ceea ce voi continua să fac", a spus el, dând asigurări că nu are nimic de ascuns.
Conform New York Times, mandatul de percheziţie pentru domiciliul Briannei Suggs a avut ca scop obţinerea de dovezi ale unei conspiraţii între campania primarului, guvernul turc şi un dezvoltator imobiliar turc din Brooklyn. Mandatul ar fi indicat că autorităţile investighează dacă au fost făcute donaţii de la guvernul turc sau de la cetăţenii turci pentru Adams printr-un sistem în care ar fi fost listaţi contribuabili falşi.
Legătura dintre confiscarea dispozitivelor lui Adams şi percheziţia casei Briannei Suggs nu este încă clară. În declaraţia sa, Johnson a spus că, "după ce a aflat despre ancheta federală, a devenit evident că o persoană a acţionat recent în mod necorespunzător", fără a specifica detaliile investigaţiei la care se referea.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
2.3° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)