Alertă cu bombă pe mai multe aeroporturi din Franța
Alertă cu bombă pe mai multe aeroporturi din Franța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCinci aeroporturi regionale din Franța au fost vizate de alerte cu bombă, joi, potrivit AFP. Patru au fost evacuate, scrie Mediafax. Cinci aeroporturi regionale au fost vizate de noi amenințări cu bombă, iar patru au fost evacuate, potrivit unor surse aeroportuare, citate de AFP.
Cele cinci aeroporturi vizate sunt Bordeaux, Basel-Mulhouse, Tarbes, Pau și Biarritz, iar toate, cu excepția celui din urmă, au fost evacuate.
Chiar dacă au existat aceste perturbări, traficul aerian nu a fost modificat, potrivit Direcției Generale a Aviației Civile Franceze (DGAC), care a constatat totuși întârzieri de o oră și jumătate la zborurile cu plecare de la Basel-Mulhouse.
Săptămâna trecută, aproape 70 de alerte false cu bombă au vizat aeroporturile franceze, trimise „aproape întotdeauna de la aceeași adresă de e-mail din Elveția”, potrivit ministrului francez al Transporturilor, Clément Beaune. În total, autoritățile franceze au deschis peste 60 de anchete, conform stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
2.3° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)