Alt primar penal! Titu Neague, de la Bărăganu, condamnat și bun de plată!
Alt primar penal! Titu Neague, de la Bărăganu, condamnat și bun de plată!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul din Bărăganu, Titu Neague, a fost trimis în judecată de procurorii Tribunalului Constanța, în 2013, fiind acuzat de fals intelectual. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre tranzacția cu niște terenuri din localitate. În dosar, dețin calitatea de părți civile 12 persoane, dintre care o persoană juridică. Anul trecut, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe primar Titu la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere. Totodată, magistrații l-au achitat pe Neague pentru infracţiunile de instigare la tulburare de posesie, fals intelectual și uz de fals, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege. Alesul local șef nu a scăpat, însă, așa ușor. Va trebui să scoată din buzunar miliarde de lei. Aproximativ 500.000 lei-despăgubiri civile și 33.000 lei, cheltuieli de judecată. Mai mult decât atât, magistrații i-au pus și sechestru pe 11 terenuri, multe dintre ele aflate pe raza localității Bărăganu. Titu Neague nu s-a conformat deciziei primei instanțe, așa că a formulat contestație, urmând ca instanța din Constanța să aibă ultimul cuvânt.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
2.3° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)