Ambasadorul României la Moscova, replica dură după ce rușii au susținut că au „eliberat“ România
Ambasadorul României la Moscova, replica dură după ce rușii au susținut că au „eliberat“ România
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVasile Soare
Ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, a spus că diplomații ruși de la București i-au iritat pe români atunci când au spus că Armata Roșie nu i-a jefuit pe români și nu a comis atrocități în Al Doilea Război Mondial.
„Mda...aţi cam dat cu bâta în baltă, cum se zece la Români, stimaţi colegi de la Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti. Nu ştiu cum faceţi, dar periodic reuşiţi să-i iritaţi pe Români, făcând trimitere la istoria comună recentă, complicată. Cum puteţi încerca să ştergeţi din memoria acestui popor evidenţele, fie ele petrecute în urma cu 75 de ani??? Ca diplomaţi la Bucureşti ar trebui să cunoaşteţi că mulţi Români păstrează amintiri vii de la bunici despre comportamentul soldatului sovietic pe teritoriul României, care nu are nimic de-a face cu "eliberarea"...Este regretabilă postarea, mai bine vă abţineaţi...Lăsaţi-o baltă!”, a scris pe Facebook ambasadorul României în Federația Rusă, Vasile Soare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News