Amber Heard denunţă o campanie de defăimare care i-a limitat rolul în continuarea filmului 'Aquaman'
Actriţa Amber Heard a declarat luni că studioul Warner Bros. i-a redus scenele în care juca în continuarea filmului "Aquaman", ca urmare a "campaniei de defăimare" lansată de echipa de avocaţi a fostului său soţ Johnny Depp, relatează EFE.
Amber Heard
"Mi-au prezentat iniţial un scenariu, iar ulterior mi-au dat alte versiuni care, practic, limitau apariţiile personajului meu", a declarat Heard în faţa tribunalului din Fairfax (Virginia), într-o nouă audiere a actriţei în procesul împotriva lui Depp, citează Agerpres.
Potrivit actriţei, avocaţii lui Depp au lansat împotriva ei o campanie de defăimare în urma căreia a fost etichetată drept "mincinoasă" şi menită să-i distrugă cariera, fapt ce a dus la limitarea apariţiilor sale în acest sequel, intitulat "Aquaman and The Last Kingdom", a cărui lansare este prevăzută pentru 2023.
Potrivit relatării lui Heard, timpul său de apariţie în noul film a fost redus la 10 minute, deşi iniţial era considerată interpreta principală a super-eroinei Mera.
O situaţie care s-a repetat, potrivit ei, şi în 2017 când, după obţinerea unui ordin de restricţie temporară împotriva lui Depp, a pierdut multe oportunităţi de muncă.
"Am fost concediată din multe proiecte şi campanii. A trebuit să fac multe eforturi pentru a putea lucra şi juca în cel mai mare proiect cinematografic al meu", a subliniat Heard, referindu-se la participarea sa în superproducţia "Justice League".
Johnny Depp a dat-o în judecată pe Amber Heard pentru a-i cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari şi susţine că fosta lui soţie l-a defăimat atunci când a afirmat că este o victimă a abuzului domestic.
La rândul ei, Amber Heard a intentat un contra-proces de 100 de milioane de dolari, argumentând că starul hollywoodian a comis un act de defăimare atunci când a calificat-o drept mincinoasă.

Pe lista celor mai scunde vedete din România se regăsesc unele dintre cele mai îndrăgite personaje din spațiul...459
Anca Pandrea (76 de ani), simpatica actriță din serialul „Numai iubirea”, face cu greu față căldurii, așa că...388
Iubirea este un sentiment profund, frumos, însă de multe ori nu durează veșnic. Vedetele de peste Ocean, conștiente...350
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 şi 10 iulie. Biletele au fost puse în...173


ConstanțaUmiditate: 43%
Vânt: 5.06 m/s
Presiune: 1015 milibari

La Wimbledon s-a sărbătorit centenarul turneului, iar cu această ocazie organizatorii au invitat marii jucători în...871
Atacantul internaţional brazilian al echipei Manchester City, Gabriel Jesus, a semnat un angajament cu Arsenal Londra...177
Sârbul Novak Djokovic, triplul deţinător al titlului, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis...260
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (37 ani), care a afirmat că ar putea pleca de Manchester United, nu a fost...247


Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (73 km), Ploiești (81 km), Bacău (113 km), Brăila (117 km),...593
Medicii din cadrul SAJ au fost solicitați să intervină luni, 4 iulie, la hotelul Maramureș, din Olimp, acolo unde a...644
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, un număr de 300 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța au...366
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au...282
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000...433
Modificările aduse Codului fiscal urmează să intre luni în transparenţă decizională până vineri, iar...441
Elena Udrea se dezice total de orice implicare în dosarul Buzăianu. Fostul ministru spune că nu a avut nicio...679
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, Jr., o...273
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7145
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4161
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5748
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2725
Iubirea este un sentiment profund, frumos, însă de multe ori nu durează veșnic. Vedetele de peste Ocean, conștiente...350
Gigantul american de vânzări cu amănuntul online Amazon a simplificat modalitatea prin care utilizatorii se pot...172
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 şi 10 iulie. Biletele au fost puse în...173
Peter Brook, decedat sâmbătă la vârsta de 97 de ani, a fost alături de Konstantin Stanislavski unul dintre cei mai...169
Un incendiu a izbucnit la partea superioară a unui turn din complexul Capital Towers din Moscova, anunță media...630
Decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a declanşa o invazie asupra Ucrainei vecine a fost luată cu mult timp...469
Autorităţile vamale turce au arestat o nava rusă de tip cargo ce transportă grâu ucrainean furat, a anunţat...634
Europa se topește din cauza valului extrem de caniculă. În sudul Spaniei, temperaturile au urcat până la 43 de...396
Iodul este un microelement care se găseşte în cantităţi mici în organismul uman (15-20 mg la adult), rolul său...195
Sindromul Dressler este un tip de pericardită (inflamația pericardului) și este considerat o boală autoimună. De...235
Cataracta este o afecțiune oculară extrem de frecventă, care se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a...225
Fumatul este un obicei nesănătos, iar unii cercetători sunt de părerea că nici cafeaua nu îți face prea mult...210