REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Angajaţii RATC au intrat în grevă

Angajaţii RATC au intrat în grevă

Replica API 16 septembrie 2013 | 00:00 201

Viceprimarul Gabi Stan: Este o acţiune ilegală, nu ne vom lăsa şantajaţi

Viceprimarul Gabi Stan: Este o acţiune ilegală, nu ne vom lăsa şantajaţi

Protest spontan la Regia Autonomă de Transport în Comun. Autobuzele Regiei de Transport în Comun nu au mai ieşit luni, 16 septembrie a.c., pe traseu. Angajaţii spun că îl aşteaptă pe primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, pentru a discuta cu el, fiind nemulţumiţi de salarii. Directorului RATC, Cristian Tănase, spune că protestul angajaţilor ar fi unul ilegal. Pe lângă faptul că protestul este ilegal, el a fost declanşat într-o zi importantă, când multă lume are nevoie de transport: 16 septembrie, începerea unui nou an şcolar.

O grevă similară a avut loc şi în luna mai a acestui an, la acea vreme la discuţii cu protestatarii deplasându-se viceprimarul Gabi Stan. De data aceasta, spune viceprimarul Gabi Stan, nu va merge nimeni la RATC: "E o grevă nelegală. Vom merge în instanţă şi vom aştepta decizia tribunalului, nu ne lăsăm şantajaţi". "O grevă nu o faci oricum, anunţi dinainte, iar la grevă generală asiguri o treime din transport, nu paralizezi tot oraşul. E grevă pentru că şoferii nu îşi mai iau partea leului şi nu mai pot sustrage din combustibil pentru că au fost montate site la rezervoare. Ei spun că vor salarii mai mari, este de înţeles, dar pentru greva aceasta, după ce vom merge în instanţă, vor trebui să vină şi cu bani de acasă, 1 miliard pe zi. Vor salarii mai mari, dar trebuie să înţeleagă că trebuie să fie şi rentabilă această afacere", a spus Gabi Stan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108