Apariție fantastică! Mila Kunis și Demi Moore, împreună: „Avem multe în comun”
Mila Kunis și-a unit forțele cu fosta soție a bărbatului ei, Ashton Kutcher, Demi Moore, pentru a realiza o nouă reclamă. ”Avem multe în comun”, a glumit Mila, scrie click.ro.
Mila Kunis, Demi Moore
Mila Kunis (38 de ani) și-a unit forțele cu fosta soție a bărbatului ei, Ashton Kutcher (43 de ani), Demi Moore (59 de ani), pentru o reclamă destinată promovării companiei de Internet AT&T Fiber. Asta deși aceasta din urmă a dezvăluit nu demult că actorul nu i-a fost credincios în timpul căsătoriei, într-o carte autobiografică.
Două femei frumoase
Demi a fost măritată cu Ashton din 2005 până în 2013. În filmul reclamei, cele două frumoase femei se văd făcând comentarii nostime, inclusiv legate de legăturile lor cu același bărbat, Kutcher. Ambele au ținute elegante, de culoare neagră, și plete negre. Este imaginată o reuniune de liceu în care se așteaptă desemnarea ”celui mai admirat elev”.
Demi Moore
„Avem multe în comun”
Potrivit scenariului, Atât Mila, cât și Demi se așteaptă să primească mult râvnitul titlu. ”Nu am cum să fiu eu. Habar nu aveam că am făcut același liceu”, spune Demi. Amândouă ratează titlul, ceea ce o face pe Mila să zică: ”Avem multe în comun”. Cea mai admirată elevă e desemnată o anume Anna Gomez, care, deși e cinefilă, nu le recunoaște pe celebrele actrițe, care îi înmânează trofeul și flori.
Ashton Kutcher
Au făcut același liceu
Reuniunea de liceu nu a fost reală, însă Mila Kunis și Demi Moore chiar au făcut același liceu, dar nu în același timp, în promoții diferite. Mila a fost partenera lui Ashton Kutcher în serialul ”Anii '70”. Ei au început să aibă o relație după ce el s-a despărțit de Demi. S-au logodit în februarie 2014. În prezent au doi copii, o fetiță, Wyatt, de 7 ani, și un băiețel, Dimitri, de 5 ani.
Mila Kunis, Ashton Kutcher
Sunt în termeni buni
Deși Demi a scris în cartea ei dezvăluiri dure despre conviețuirea sa cu Ashton, ei continuă să aibă relații bune, iar Mila este de asemenea în termeni buni cu Demi. Demi Moore are o avere de 200 de milioane de dolari, Mila Kunis și Ashton Kutcher au împreună în conturi 275 de milioane de dolari. Fosta și actuala soție a lui Ashton Kutcher au devenit colege.

Bianca Dragușanu și-a încântat fanii cu o nouă aparițe „fierbinte”. Blodina a făcut public un clip video în...136
Gabriela Spanic a fost invitata lui Lucian Viziru în podcastul acestuia. Regina telenovelelor din Venezuela este și...124
Mulți dintre actorii celebri s-au lovit de momentul incomod în care au fost nevoiți să fimeze scene nud. Situațiile...120
Amber Heard, cea de-a doua soţie a actorului Johnny Depp, va reveni în boxa martorilor luni, odată cu reluarea...95


ConstanțaUmiditate: 73%
Vânt: 1.69 m/s
Presiune: 1017 milibari

Gheorghe Hagi a reacționat la declarațiile făcute de Gigi Becali, care a rememorat și episodul petrecut în 2013,...381
Iga Swiatek conduce detaşat clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după o...109
Levski Sofia a cucerit al 26-lea său trofeu în Cupa Bulgariei la fotbal, după ce a învins-o în finală cu 1-0 pe...114
Tenismanul sârb Novak Djokovic se menţine în fruntea clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti (ATP),...111


Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a anunțat că în cursul zilei de luni, 16 mai a.c., a încărcat în...315
Pentru execuția unor lucrări la pasajul care supratraversează A2, în zona km. 13+330, se va închide traficul...737
În perioada martie-aprilie 2021, Rusia a început o consolidare militară majoră în apropierea frontierei...770
Stațiunea Mamaia a arătat, în weekendul ce tocmai s-a încheiat, ca în plin sezon estival. Temperaturile ridicate de...1315
Liderul deputaţilor AUR George Simion a solicitat, luni, în plenul Camerei, scoaterea de pe ordinea de zi a...281
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a pronunţat, luni, pentru predictibilitate şi pentru o menţinere a Codului...233
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel...243
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel...239
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3424
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2268
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11354
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5021
Mulți dintre actorii celebri s-au lovit de momentul incomod în care au fost nevoiți să fimeze scene nud. Situațiile...120
Heidi Klum, 48 de ani, s-a filmat într-o vestimentație strâmtă și complet transparentă, care-i lasă tot...112
Amber Heard, cea de-a doua soţie a actorului Johnny Depp, va reveni în boxa martorilor luni, odată cu reluarea...95
Solistul principal al grupului ucrainean Kalush Orchestra a declarat într-o conferinţă de presă că această...112
Fosta Primă Doamnă a SUA, Melania Trump, a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea întoarce la Casa Albă, în...431
Premierul Suediei, Magdalena Andersson, spune că decizia țării sale de a solicita aderarea la NATO nu este...231
O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, inclusiv doi copii mici, după ce un avion de mici dimensiuni s-a...387
Marina Ovsiannikova, jurnalista rusă care a protestat în direct la TV, se confruntă cu probleme în plan personal, ea...350
Durerea de ficat poate să apară din mai multe motive și este foarte important să mergi la medic pentru...90
Durerea de ureche poate avea mai multe cauze, iar de cele mai multe ori se tratează de la sine, dispărând destul de...105
Rezultate detaliate ale studiului clinic de profilaxie (preventie) pre-expunere de fază III PROVENT au demonstrat că...98
Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer. Ce este cancerul pancreatic, care sunt...95