ARGOS mai BAGĂ încă o FIRMĂ în FALIMENT
ARGOS mai BAGĂ încă o FIRMĂ în FALIMENT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFirma Construcţii Nuclearo Electrice SA, din Cernavodă, reclamă, prin apel în instanţă, plata unei creanțe pe care firma Argos, administrată de Dorin Mihai Lazia, aflată în insolvență financiară, o datorează acesteia. Astfel, Construcții Nuclearo Electrice dorește ca plata creanței în valoare de 1.307.845 lei să se facă printre primele, susținând că această creanță este de dinaintea începerii procedurii de insolvență.
Construcții Nuclearo Electrice a sprijinit firma Argos cu 2 000 000 de lei
La data de 08.01.2016 firma susține că înregistra o cifră de afaceri anuală de 7.763.359 lei şi un număr de 83 de salariați, fără a avea datorii la furnizori sau alte obligații scadente și neachitate, având o imagine a unei societăți în plină dezvoltare, cu o stabilitate economică si financiară și cu un istoric al lucrărilor executate care îi permiteau continuarea activității în condiții profitabile. Prin contractul nr. 1/ 08.01.2016 arată că a încheiat cu societatea Argos un contract de asociere în participațiune prin care a susținut contractele de lucrări deținute de aceasta din urmă cu un aport financiar de 2.000.000 lei, cu baza tehnico-materială a societății, forța de muncă specializată, activitatea de consultanță pentru derularea contractelor. Pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale de restituire a aportului financiar, debitoarea Argos a garantat cu un bilet la ordin.
Firma a fost aproape de faliment
Din cauza acestei asocieri, Construcții Nuclearo Electrice a fost aproape de faliment, fiind nevoită să își concendieze 95% din angajați, a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 90%, și chiar a fost la un pas de executarea silită. Suma pe care Argos o datorează este de 1.307.845, din care 701.364,80 ca debit principal, iar firma Construcții Nuclearo Electrice dorea admiterea apelului și înscrierea la masa credală a frmei Argos cu suma de 701.364,80 lei ca și creanță garantată.
Ce a spus instanța
Analizând lucrările dosarului, instanța a constatat că apelul este nefondat deoarece biletul la ordin este un titlu de valoare, care dă dreptul posesorului său la plata unei sume de bani, la scadență. Obligația corelativă, respectiv obligația emitentului de a plăti o sumă de bani la scadență beneficiarului biletului la ordin, nu poate fi considerată garanție, în sensul dispozițiilor Legii 85/2014 sau a dispozițiilor art.1347 C.civ., asemănându-se mai mult cu o recunoaștere de datorie a debitorului față de creditorul său.
Instanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de Construcții Nuclearo Electrice împotriva sentinței civile, în contradictoriu cu firma Argos. Decizia este definitivă.
Vă reamintim că Dorin Mihai Lazia apare în mai multe firme radiate, precum ABN Construcţii Industriale SRL, Hidroconsult SRL, Neptun Investment SRL, Corporate United Business SRL, în acest moment fiind administratorul Argos SA. din Cernavodă.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News