REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

ASF: Fondul de Garantare a Asiguraţilor, desemnat administrator temporar la Euroins

ASF: Fondul de Garantare a Asiguraţilor, desemnat administrator temporar la Euroins

Replica API 14 februarie 2020 | 00:00 375

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a fost desemnat administrator temporar la societatea Euroins, pentru o perioadă limitată de timp, până la numirea noului Consiliu de Administraţie, aflat în proces de autorizare.

Conform unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară, rolul FGA va fi acela de a superviza procedurile şi operaţiunile curente desfăşurate de societate, în acest interval.

"ASF menţionează că numirea unui administrator temporar nu reprezintă instituirea procedurii de administrare specială. Administrarea specială este o măsură care se aplică de regulă în cazul deteriorării situaţiei financiare a unei societăţi. Autoritatea respinge orice speculaţie care se poate face în această privinţă în cazul Euroins", se menţionează în comunicat.

Autoritatea subliniază că Euroins îndeplineşte indicatorii de prudenţialitate, atât în ceea ce priveşte cerinţele minime de capital (MCR - Minimum Capital Requirement), cât şi în ceea ce priveşte cerinţele de capital de solvabilitate (SCR - Solvency Capital Requirement).

Miercuri, Consiliul ASF a decis sancţionarea societăţii Euroins cu amendă în cuantum de 500.000 de lei, ca urmare a încălcării unor prevederi ale Legii 132/2017. Consiliul ASF a impus măsuri de natură operaţională menite să conducă la remedierea deficienţelor constatate.

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108