REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
12.7° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Astmul la copii: ajută-l pe cel mic să fie diagnosticat corect

Astmul la copii: ajută-l pe cel mic să fie diagnosticat corect

Replica API 9 decembrie 2020 | 00:00 933

Nu toți copiii au aceleași simptome ale astmului, iar aceste semne pot varia de la un episod la altul, uneori pot varia chiar și la același copil. În plus, să nu uităm că de multe ori este dificil de stabilit dacă un copil are sau nu astm.

Astmul este, de regulă, diagnosticat cu ajutorul unui examen medical și prin intermediul unui test care măsoară modul în care aerul intră și iese din plămâni (spirometrie).

Copiii de vârstă preșcolară sau cei mai mici nu vor putea efectua testul acesta numit spirometrie, care presupune că pacientul să sufle foarte puternic într-un tub special. Și pentru că bebelușii și copiii mici nu pot descrie cum se simt, părinții și alți membri ai familiei trebuie să fie mereu atenți pentru a depista eventualele simptome ale astmului, scrie doc.ro.

Simptomele astmului la copiii sub 5 ani

Semnele și simptomele frecvent întâlnite ale astmului la copiii sub 5 ani sunt:

tusea (apare în special noaptea)

respirația șuierătoare (specialiștii o numesc wheezing), care are un sunet asemănător fluieratului atunci când micuțul expiră

dificultăți în respirație sau respirație scurtă

un disconfort în piept, că și când s-ar simți o presiune pe piept.

Întreabă medicul pediatru despre posibilele semne ale astmului dacă copilul sau bebelușul tău are unul sau mai multe dintre aceste simptome:

Tuse cronică

- este o tuse care nu trece sau care continuă să reapară

- este o tuse care apare în timpul nopții sau dimineață devreme - acesta este un semn frecvent întâlnit în cazul copiilor cu astm

- o tuse care apare după efort fizic, după ce micuțul a fost activ

Respirație șuierătoare

Se aude un sunet că un șuierat atunci când copilul respiră.

Constricție/presiune în zona pieptului

- cel mic ar putea să o descrie că "o durere de burtică"

- este posibil că micuțul să se frece pe burtă sau pe piept

Senzație de sufocare (cel mic simte că nu poate să respire)

- ascultă cum respiră și vezi dacă respirația lui este rapidă

- vezi dacă cel mic își folosește mare parte a corpului atunci când respiră - de exemplu, ridică și își coboară umerii.

Vestea bună este că, odată ce va primi tratamentul corespunzător, simptomele copilului tău se vor calmă. Așa că dacă ai motive să crezi că fiul sau fiica ta ar putea avea astm, programează-te cât mai repede la medicul pediatru.

Un alt simptom ar putea fi producția de spută. Într-un episod acut de astm, simptomele bolii variază în funcție de severitatea crizei. Bebelușii și copiii mici care suferă o criză severă de astm vor prezența următoarele caracteristici:

gâfâie (respiră cu dificultate) în timpul repausului

nu sunt interesați să se hrănească

stau drepți

sunt, de obicei, agitați.

Severitatea și "tiparul" simptomelor pot varia:

în unele cazuri, simptomele se agravează în timpul nopții

există perioade scurte de tușe și de respirație șuierătoare (wheezing) între intervalele de timp în care cel mic nu are niciun fel de simptome

simptomele frecvente sau cronice pot fi însoțite de episoade de tușe agravată și de respirație șuierătoare agravată

părintele observă modificări sezoniere ale simptomelor în funcție de infecțiile prevalente sau de factorii declanșatori ai alergiilor.

Ce factori agravează simptomele

Că părinte, trebuie să reții că simptomele astmului pot fi declanșate sau agravate de anumite evenimente, cum ar fi:

răcelile sau alte infecții respiratorii

alergenii (agenții care cauzează alergiile), cum ar fi praful, blană animalelor sau polenul

activitatea fizică sau exercițiile fizice

în cazul sugarilor, hrănirea

expunerea la fumul de țigară și la alți factori ce irită căile respiratorii și care se găsesc în aerul pe care cel mic îl respiră

reacțiile emoționale puternice, cum ar fi plânsul sau râsul

boala de reflux gastroesofagian

schimbările meteorologice sau vremea extremă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212