REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

'Atacul asupra lui Rushdie m-a făcut să mă autocenzurez', a declarat câştigătorul Booker Prize 2022

'Atacul asupra lui Rushdie m-a făcut să mă autocenzurez', a declarat câştigătorul Booker Prize 2022

A.F. 20 octombrie 2022 | 00:00 215

Câştigătorul Booker Prize din 2022 a declarat că atacul comis asupra scriitorului Salman Rushdie l-a făcut să se ''autocenzureze'' şi să renunţe la publicarea unor povestiri din cauza temerilor legate de siguranţa familiei sale, informează DPA şi PA Media.

Shehan Karunatilaka

Autorul srilankez Shehan Karunatilaka a spus că atunci când scrie texte ''semi-politice'' întotdeauna trebuie să se gândească dacă ''preţul nu va fi mai mare decât cel anticipat''.

Scriitorul a câştigat luni prestigiosul premiu literar Booker cu cel de-al doilea roman al său, ''The Seven Moons Of Maali Almeida'', la două luni după atacul comis aspra lui Salman Rushdie în statul New York.

Salman Rushdie a fost înjunghiat de peste 10 ori de Hadi Matar, un bărbat de 24 de ani, în timpul unui discurs pe care îl susţinea pe scena Chautauqua Institution, pe 12 august, citează Agerpres.

Rushdie, un autor britanic născut în India, a fost nominalizat de mai multe ori la Booker Prize, premiu pe care l-a câştigat în 1981 cu ''Midnight's Children'', volum care a fost desemnat în 2008 ''Booker of Bookers''.

Shehan Karunatilaka a spus că urma să publice o colecţie de povestiri când a aflat vestea despre acel atac.

''Am renunţat la câteva povestiri, despre care nu cred că erau ofensatoare pentru nicio religie'', a declarat autorul pentru agenţia de ştiri PA Media, cu prilejul conferinţei de presă de după evenimentul de luni seară.

''Dar soţia mea a spus 'dar ai putea să nu faci asta? Ai doi copii mici. Povestirea aceasta nu e chiar aşa de bună. Ai putea să renunţi la ea'''.

''Am înţeles şi am cântărit şi m-am gândit... e o povestire, pot renunţa cu uşurinţă la ea''.

''Aşa că m-am autocenzurat, iar când scrii texte semi-politice într-un loc cum e Sri Lanka îţi faci griji - pe cine vei ofensa şi oare preţul va fi mai mare decât ai anticipat?''

''Cred că e un lucru care apasă asupra tuturor celor care scriem în Asia de Sud, în special când e vorba despre politică şi religie şi alte chestiuni de acest fel''.

''Aşadar, cred că e ceva la care reflectez şi care afectează ceea ce scriu'', a mai spus autorul.

În cadrul ceremoniei de anul acesta a Booker Prize, care a avut loc la Roundhouse în Londra, Rushdie a fost omagiat de scriitoarea Elif Shafak, nominalizată de asemenea la Booker Prize în 2019, care a spus că imaginaţia literară este ''unul dintre ultimele spaţii democratice rămase''.

''Libertatea de exprimare este asemenea oxigenului de care avem nevoie ca ficţiunea să supravieţuiască şi să înflorească'', a spus ea.

''De obicei nu te gândeşti la oxigenul din jurul tău, îl iei ca atare, până când începe să se diminueze, până când începe să se reducă în mod dramatic''

''Iar apoi nu mai poţi respira. Şi nu mai poţi scrie. Şi te simţi intimidat. Şi cred că în acest punct ne aflăm acum pe plan global''.

''Atacul asupra lui Salman Rushdie a fost un act teribil, un act mizerabil de violenţă şi nu a fost un incident izolat'', a mai spus scriitoarea.

''Cuvintele au devenit grele - orice scrii, de la politică la sexualitate la istorie, care pune la îndoială istoria oficială, poate ofensa autorităţile în special în ţările unde democraţia este distrusă''.

Tânărul Hadi Matar urmează să fie audiat într-un tribunal din Statele Unite în noiembrie, după ce anterior a pledat nevinovat la tentativă de asasinat şi agresiune.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272